Bine ați venit în căsuța mea virtuală.
Bine ați venit în căsuța mea virtuală. Bucuroasă de oaspeți Eu sunt Loredana și sunt mamă de Matei din 4 iulie 2015. Jobul meu de dinainte de a deveni mamă nu avea nici o legătură cu scrisul, din contră, era pură matematică și logică. Pasiunea pentru scris a existat din totdeauna, însă am început să aștern rânduri pe hârtie abia după ce am cunoscut emoțiile maternității. Matei a fost punctul de pornire pentru a mă reinventa, și în același timp pentru a deveni cine sunt cu adevărat focusăm asupra lor
Citește mai departe
O altă cititoare dorește să transmită un mesaj, de data aceasta părinților. O să îi spunem B. Nu o să comentez prea multe, doar că i-am citit povestea în lacrimi…
Nu am curaj să îi spun aceste vorbe mamei mele. Și nu pentru că nu aș putea efectiv, dar dacă i-aș spune, nu aș face decât să stârnesc furtuna. Și de furtună sunt sătulă, mai am nevoie și de zile cu soare.
Am crescut la bunici până la șapte ani, când ai mei m-au luat acasă, la oraș, pentru că urma să încep școala. Nu m-am simțit niciodată ca acasă, ca un copil cu părinții lui, în casa lor mă simțeam mai degrabă tolerată.
Azi-dimineață zdrobeam un avocado cu furculița.
Și mă gândeam că lumea nu a fost niciodată un loc sigur.
Azi-dimineață zdrobeam un avocado cu furculița.
Și mă gândeam la toată durerea și disperarea din jur.
Azi-dimineață zdrobeam un avocado cu furculița.
Și mă gândeam că înainte de pandemia asta a fost alta. A fost ebola, gripa aviară, gripă porcină, gripă spaniolă. O dată la câțiva ani, zece, douăzeci, lumea, natura, ne mai dă o palmă.
Abia aștepți să auzi cum sună vocea copilului tău. Încă de când este doar o fotografie ciudată, în alb și negru, scoasă pe banda unui ecograf.
Încă din primele luni de viață îți dorești să îl auzi spunând mama, Doamne, cât de mult aștepți asta! Și te îngrijorezi când nu se întâmplă la vârsta trecută în manual…
Apoi mergi în parcuri și auzi glasuri de copii. Glasuri subțirele, voioase, certărețe, plângăcioase, glasuri de toate culorile.
Am scris ieri despre Adele, și despre lecția valoroasă învățată de la ea. Și dacă ar fi să rezum totul în doar câteva cuvinte, aș spune doar atât: Iubire de sine.
Dar iubirea de sine este greșit înțeleasă. Cel puțin de (la) noi.
Iubirea de sine este privită ca egoism pur sau ca narcisim. Asta pentru că privim prin lentilele sacrificiilor pe care mamele/femeile trebuie să le facă.
Știu că probabil între timp știrea e deja veche, dar așa mă actualizez și eu, cu întârziere :))
S-a întors Adele.
S-a întors Adele, după ce din 2016 nu a mai cântat nimic, nu a mai produs nimic, după ce nu a mai vorbit cu presa. Vreme de 5 ani. Inclusiv pe pagina ei de Facebook în tot timpul acesta au fost postate doar câteva noutăți.
S-a întors Adele, după ce în ultimii doi ani a slăbit peste 45 de kilograme. Iar asta este pentru unii cea mai tare știre din toată povestea.
Dar eu am citit tot interviul acordat de Adele revistei Vouge. Și acolo am găsit adevărata poveste.