Recunoștință ar trebui să fie cuvântului anului 2020. Știu că anul ăsta ne-a lovit teribil, dar este posibil ca și anul următor să fie la fel. La fel de greu.
Recunoștință în primul rând către oameni, către cei din jurul nostru. Am văzut ce înseamnă să fim departe când noi aveam nevoie să fim aproape.
Recunoștință pentru aparent cele mai „simple” meserii. Am văzut cât de vitale sunt pentru economie și pentru noi, oamenii, pentru a ne asigura viața de zi cu zi. Curieri, casieri, transportatori de marfă. care ne-au asigurat mâncarea, alimentele de bază. Drojdia și hârtia igienică 😀
Titlul articolului a fost gândit inițial altfel. Dar pentru că nu voiam să pară tendențios sau click bait, am renunțat la el și mi-am enunțat ideea ceva mai… empatic. Și mai puțin ca o judecată, pentru că oricum nu asta era intenția mea.
Titlul articolului ar fi trebuit să sune inițial așa:
Să ne educăm copiii înainte să ieșim din casă.
Și sună foarte judgemental. Știu. Dar asta mi-a venit în minte după o experiență din parc, de astăzi.
Nu știu în alte localități sau alte sectoare, dar la mine bombele au început din noiembrie. Da, bombe, nu pocnitori, nu petarde. Bombe. Și nu o dată pe zi, de mai multe ori pe zi. Și chiar și noaptea.
Dar stai puțin, nu erau interzise, prin lege? A, ba da, dar cui îi pasă? Și sincer, la cât sunt, poliția nu se poate ocupa de toată lumea.
Ideea este alta. Pe mine chiar mă interesează să știu motivele pentru care lumea le cumpără și le folosește înainte de noaptea de Revelion.
Sunt convinsă că toată lumea știe și este conștientă cât de periculoase sunt și cât de urât poate degenera o astfel de distracție.
Ceasul mai avea cinci minute până să anunțe ora 13. Eu citeam dintr-o carte începută cu o seară în urmă, neputând să o mai las din mână, când el se făcu ghem lângă mine, și adormise în câteva minute.
I-am privit genele mari care se mișcau asemenea unor aripii de fluture adormit. I-am măsurat năsucul perfect și zâmbetul aproape imperceptibil, parcă mi-era destinat doar mie, mamei lui.
Scriu rândurile în timp ce fursecurile se coc în cuptor. Fursecurile pe care le pregătim împreună pentru Moș Crăciun. Pentru că mi-aș dori ca peste timp și ani copilul meu să asocieze ideea de moș mai degrabă cu atmosfera de Crăciun decât cu o persoană anume.
Crăciunul nu este (doar) despre Moș Crăciun.
Însă este o idee bună de la care să pornim prin care să le explicăm copiilor despre ce este de fapt, Crăciunul.
Crăciunul este despre cadouri, despre a dărui. Așa că îl implic în toate cumpărăturile pe care le facem. Oare asta i-ar plăcea lui mamaie? Oare ce l-ar bucura pe tataie? Apoi mergem și împărțim cadourile, tot împreună.
Astăzi este sâmbătă!
Cam asta am auzit toată ziua. De dimineață, de la ora 8 și distracția încă continuă… 😀
-Mami, astăzi e sâmbătă! Și îmi pace că suntem toți tei acasă!
-Și să înțeleg că te bucuri, așa-i? Ești fericit când suntem toți trei acasă, împreună?
-Daaaaaaaaaaaa! am primit un răspuns entuziast.
-Și ce anume te mai face pe tine fericit? Am investigat eu mai departe, profitând de moment. Și răspunsul a venit destul de repede. Iată un top trei, exact în ordinea preferințelor:
Știu că nu realizezi acum, dar te descurci de minune!
Nu știu în ce moment ajunge scrisoarea mea la tine.
Poate tocmai te-ai căsătorit, ori poate încă nu ai făcut pasul ăsta și vă bucurați împreună de ceea ce vă oferă viața.
Poate tocmai te-ai urcat într-un tren sau un avion către o nouă vacanță sau călătorie.
Poate te-am surprins la un examen important, pentru care ești foarte stresată. În acest caz poți reveni mai târziu la scrisoarea mea, dar nu înainte să îți spun că te vei descurca foarte bine!
O povestioară foarte faină pe care am primit-o pe mail. Piele de găină la final 🙂
În fiecare an vara, mama și tata își duceau fiul cu trenul la casa bunicii. Apoi se întorceau acasă cu același tren a doua zi.
Băiatul, când a crescut, le-a spus părinților: – Sunt mai mare, ce spun dacă anul acesta încerc să merg singur la bunica?
După o scurtă discuție, părinții au fost de acord. Acolo stăteau pe peronul gării, făcând cu mâna, dând ultimele recomandări de la fereastră, în timp ce el continua să repete:- Da, știu, știu, au spus-o deja de o sută de ori …!
Mama și tata sunt spiridușii Moșului, atelierul Moșului și Moș Crăciun.
Mama și tata sunt mirosul de turtă dulce și scorțișoară, cozonac și lapte cald, sunt căldura cuptorului care pregătește mere coapte.
Mama și tata sunt luminițele sclipitoare din bradul împodobit și din casa pregătită de sărbătoare.
Mama și tata sunt mâncarea bună de Crăciun, care ajunge pe mesele noastre o dată pe an. Sunt burțile noastre pline, după ce am savurat bunătățile împreună cu toți ai noștri.
Ține în brațe copilul nenăscut încă, ce și-a găsit casă sub inima ta. Îmbrățișează-l pe dinafară, în timp ce el te îmbrățișează pe dinăuntru.
Ține în brațe nou-născutul care caută sânul mamei.
Ține în brațe bebelușul care caută căldura și mirosul mamei.
Ține în brațe copilașul care abia a împlinit doi ani, această vârstă la care începe lupta cu emoțiile noi și confuze.