Familia este cheia către fericire
Pentru că o celebrăm cei mai mulți dintre noi, dar mai puțini cunosc istoria și semnificația Zilei Femeii, am cercetat un pic și iată ce am aflat.
Istoria Ziua Femeii
Istoria Ziua Femeii își are rădăcinile în mișcarea pentru drepturile femeilor din secolul al XIX-lea și începutul secolului XX. În 1908, în New York, femeile au organizat o manifestație pentru dreptul la vot și condiții de muncă mai bune. Această manifestație a fost primul pas către recunoașterea femeilor și a luptei lor pentru egalitate.
Un nou membru al familiei. Sunteți trei de acum.
Mama copilului tău a adormit hrănind puiul de om. Puiul ei, al tău, al vostru.
Miros la fel, ei doi. Dulceață de lapte.
Îți privești soția, iar boțul de om adormit la pieptul ei pare că este piesa de puzzle despre care nu ai știut niciodată că lipsește, dar care în același timp, completează perfect puzzle-ul familiei voastre.
Îi privești dormind. Ei respiră la fel, cu pieptul în sus și în coborâre, în acord cu un singur val. Nu îi mai poți separa. Ca și scoicile care-și țes perlele, și care pot fi separate abia când perla-i gata.
Zilele trecute am dat voce unei povești care a atins foarte mulți oameni. Dar care, în același timp, a și rezonat cu și mai mulți oameni.
Povestea este despre o fiică, a unei mame. Și este o poveste ce poartă multă durere, pentru că așa cum și-au dat cei mai mulți seama, este povestea a două suflete, cu multă istorie de durere.
Mamele de fiice sunt fiicele unor mame.
Mamele de fiice sunt fiicele unor fiice, unor fiice, unor fiice…. Povestea începe demult. De la prima mamă, de la care s-a tot transferat durere, de la o generație la alta. Unele dureri s-au procesat și s-au vindecat, altele au rămas.
Facebook mi-a reamintit de postarea asta, de anul trecut. Am scris așa:
Ieri a fost o zi cu evenimente care m-au necăjit și m-au frustrat destul de tare. Atât de tare că aseară am plâns, numai ca să descarc toți nervii strânși, să nu merg cu ei la culcare.
Astăzi am ieșit la aer, la soare, am ieșit în parc. Pe drum, în mașină, soțul mi-a pus colindele preferate, deși anul ăsta încă nu începusem să le ascult. De obicei, prima zi de ascultat colinde este ziua în care împodobim bradul.Dar ce bine că am ascultat colinde și m-am încălzit de la soare, pentru că sunt alt om. De fapt ieri am fost alt om, azi sunt tot eu, liniștită și cu (încă) drag de lume.
Tocmai ce am încheiat șapte zile de tratament. Și vă zic că e urâtă situația.
În spitale nu mai este loc pentru internări. În școli este epidemie de viroze, de scarlatină, de gură-mână-picior.
De la medicul meu de familie știu că în prezent, printre copii, circulă patru tipuri diferite de viroze. Destul de agresive, destul de urâțele. Sigur că cei mici trebuie să-și facă anticorpi, sigur că răcelile sunt normale și parte din procesul de imunizare, dar parcă tot ți se rupe sufletul când îți vezi copilul bolnav.