Propoziția asta este mantra mea. Și am învățat-o abia târziu, târziu de tot. Am învățat asta abia după ce am devenit mamă. Atunci când o altă inimă, mai mică, a bătut pentru prima oară sub inima mea măruntă.
Să (ne) oferim iubire este la fel de firesc ca atunci când mâncăm pentru că foame, cum dormim pentru că ne este somn, cum bem pentru că ne este sete.
Să fie iubit este o nevoie a omului. Iar în cazul copiilor este o nevoie VITALĂ. Copiii cresc cu iubire, de-adevăratelea. Este dovedit științific. S-au realizat studii și s-a observat cum copiii care cresc în medii defavorizate sau în centre de plasament, efectiv stagnează în creștere. Fizic.
Să fie împreună măcar la final de zi. Să ia deciziile importante pentru el, cum ar fi școala, decizii medicale, educația. Și cu unele copilul va fi de acord, iar cu altele nu întotdeauna. Dar părintele nu premiul de popularitate urmărește să îl câștige, căci miza este viitorul bun al copilului.
Să fie relaxați în preajma lui, iubitori și blânzi. Să fie parteneri de joacă, să fie inventatori de jocuri și de rețete secrete de bunătăți la cuptor. Să fie sprijinul părinților, cu sfaturi, la telefon sau chiar în persoană.
Pentru că o celebrăm cei mai mulți dintre noi, dar mai puțini cunosc istoria și semnificația Zilei Femeii, am cercetat un pic și iată ce am aflat.
Istoria Ziua Femeii își are rădăcinile în mișcarea pentru drepturile femeilor din secolul al XIX-lea și începutul secolului XX. În 1908, în New York, femeile au organizat o manifestație pentru dreptul la vot și condiții de muncă mai bune. Această manifestație a fost primul pas către recunoașterea femeilor și a luptei lor pentru egalitate.
Un nou membru al familiei. Sunteți trei de acum.
Mama copilului tău a adormit hrănind puiul de om. Puiul ei, al tău, al vostru.
Îți privești soția, iar boțul de om adormit la pieptul ei pare că este piesa de puzzle despre care nu ai știut niciodată că lipsește, dar care în același timp, completează perfect puzzle-ul familiei voastre.
Îi privești dormind. Ei respiră la fel, cu pieptul în sus și în coborâre, în acord cu un singur val. Nu îi mai poți separa. Ca și scoicile care-și țes perlele, și care pot fi separate abia când perla-i gata.
Zilele trecute am dat voce unei povești care a atins foarte mulți oameni. Dar care, în același timp, a și rezonat cu și mai mulți oameni.
Povestea este despre o fiică, a unei mame. Și este o poveste ce poartă multă durere, pentru că așa cum și-au dat cei mai mulți seama, este povestea a două suflete, cu multă istorie de durere.
Mamele de fiice sunt fiicele unor fiice, unor fiice, unor fiice…. Povestea începe demult. De la prima mamă, de la care s-a tot transferat durere, de la o generație la alta. Unele dureri s-au procesat și s-au vindecat, altele au rămas.