Atașamentul sigur, securizant, din copilărie, este vesta de salvare a viitorului adult.
Am tot auzit ideea că un atașament sigur generează viitori adulți care vor fi incapabili să se descurce în viață, și care nu vor ști nici cum să se îngrijească pe ei înșiși.
Poate că este și o neînțelegere la mijloc, o eroare de percepție. Atașamentul securizant nu înseamnă răsfăț sau copii răsfățați.
Aud tot mai des ideea că acest tip de relație părinte-copil nu este cea mai bună. Pentru că va veni într-o zi societatea, care le va da un șut în fund cu prima ocazie care se va ivi. Iar mama și tata nu vor fi acolo să mai țină în palme copilul/adultul.
Le dau dreptate și apoi le răspund.
Tocmai pentru că societatea abia așteaptă să lea dea un bobârnac, este în datoria noastră a părinților, să-i abilităm pe copii cât de bine ne pricepem. Să le dăm unelte pentru viitor, pentru situațiile dificile în care se vor afla.
Pentru că așa este.
Copiii noștri vor cădea inevitabil în apă, la un moment dat. Asta îi (ne) așteaptă pe toți.
Cea mai bună modalitate prin care putem crea relații bune cu copiii noștri este atașamentul securizant. Să îi ascultăm pe copii, să le oferim timpul de care au nevoie, în funcție de nevoi. Asta înseamnă că unele perioade pot fi mai solicitante decât altele. Ca atunci când începe preadolescența. Sau adolescența.
Nu spune nimeni că-i ușor. Dar atunci când miza este atât de mare, știi cu siguranță pentru ce lupți.
Photo by Kelly Sikkema on Unsplash