Nu este nici un fel de glumă. Luna, meteoriții, constelațiile, galaxia toată, toate se învârt în sufrageria noastră. Dino este cel care a făcut să fie posibile toate acestea. Vă povestesc imediat cum.
Știam de câteva zile despre noua campanie –Pornește în aventura spațială cu Dino (campanie educațională interactivă)– însă am așteptat week-eundul ca să ne jucăm, să avem timp suficient pentru descoperit. Și a fost numai bine, căci duminică dimineață a fost foarte frig, vântul a bătut cu putere și nu a fost chip să putem rămâne în parc.
Mă izbesc de mal. Ori valurile se sparg de picioarele mele reci?
Stâncile sunt val de gheață și abia reușesc să îmi țin echilibrul. Nu îmi amintesc drumul până aici. Vântul mă înfășoară, cerul este negru, apa învolburată.
Furtuna este aproape. Fusta mea de in, care până mai devreme îmi ascundea atentă gleznele, acum pare că vrea să dezlipească de mine, vântul îi este complice. Încă un pas și mă predau mării.
Cei care ne bucură sufletul cel mai tare și care ne aduc cele mai mari bucurii sunt cei pe care îi iubim cei mai mult. Dar tot ei sunt cei care ale căror comportamente ne întristează cel mai mult, tocmai din aceleași motive. Suntem foarte implicați în relațiile cu ei, și de aceea ne aprindem mai ușor. Poate fi soțul, copilul, prietenul.
10 minute de răbdare ori 30 de furtună?
La asta mă gândesc de fiecare dată când mă înfurii. Pentru că da, și eu mă înfurii des. Toți facem acest lucru, într-un fel sau altul, pentru că este uman și real. Asta-i realitatea. Cu rate de plătit, cu luna care rămâne prea multă până la salariul următor, cu oboseala după serviciu, cu gătitul, curățenia, și copilul care nu vrea pantalonii/fustița aia. Cauze sunt o mie, știm deja.
Inițial mă gândisem la un alt titlu, anume Rolul jucăriilor educative în dezvoltarea copilului. De fapt, despre acest subiect urmează să povestesc, însă de atât de multe ori uităm că este important să petrecem timp special cu ei, indiferent cât de puțin, timp în care să ne focusăm asupra lor și să ne jucăm așa cum ei își doresc, fără să le impunem regulile noastre de oameni mari, încât mi-am dorit ca aceasta să fie fraza cu care să rămâneți după ce închideți articolul.
7 idei de jocuri în mașină + concurs (P)
De ce se tem părinții de călătoriile cu mașina? Ce îi sperie cel mai tare? Ei bine, nu este vorba despre prețul combustibilului( deși asta am fi tentați mai întâi să credem dacă ar fi să face un brainstorming pe tema asta). Nu, nu este vorba nici despre drumurile din România, insfrastructura pe care (nu ) o avem și nici despre șoferii de week-end. Ei bine, nu. Este bancheta din spate cea care le dă fiori. Plânsetele, plictiseala, Am ajuns???? M-am plictisiiiiitttt! Asta da, chiar ne sperie, maxim.
Locul de joacă este al tuturor copiilor, nu al unuia singur. Căci de aceea este loc de joacă, parc, spațiu public. Nu este proprietate privată, ca un copil să încremenească într-un loc și de acolo să nu se mai mute cel puțin o jumătate de oră.
Nu pe copii sunt supărată. Niciodată nu voi fi. Însă cu părinții acestora, ei bine, acolo am o treabă. Să vă spun ce ni s-a întâmplat în week-end și de unde supărarea. Duminică am mers în Ikea. Și pentru că era deja ora prânzului, ne-am oprit mai întâi să mâncăm. Cei care merg frecvent, probabil că știu deja spațiul special amenajat pentru copii. Nu este un loc foarte mare, generos, însă până acum nu am trăit situația în care să se nimerească prea mulți copii în același timp, astfel încât să nu aibă loc unii de alții. Sigur că am întâlnit copii de tot felul, însuși copilul meu nu este perfect, părinții au și ei zile proaste, însă până la a fi impasibil este cale lungă.