Bine ați venit în căsuța mea virtuală.
Bine ați venit în căsuța mea virtuală. Bucuroasă de oaspeți Eu sunt Loredana și sunt mamă de Matei din 4 iulie 2015. Jobul meu de dinainte de a deveni mamă nu avea nici o legătură cu scrisul, din contră, era pură matematică și logică. Pasiunea pentru scris a existat din totdeauna, însă am început să aștern rânduri pe hârtie abia după ce am cunoscut emoțiile maternității. Matei a fost punctul de pornire pentru a mă reinventa, și în același timp pentru a deveni cine sunt cu adevărat focusăm asupra lor
Citește mai departe
Bună! Pe mine mă cheamă Mamiuite, Mamivino!
Suntem de două săptămâni acasă, cu răceală de sezon. Cu tuse, cu muci, cu plictiseală. Cu lucrat de acasă.
Într-o zi mi-a spus: Mami, gândurile mele sunt gri. Nu găsesc nici un gând despre ce joc să mă joc. Nu știu ce să mă joc…
Cine ar fi știut, cine ar fi crezut, că va veni ziua în care, de câte ori voi auzi cuvântul mami, îmi voi înăbuși gândul: Ce? Ce mai este de data asta?
Aseară se juca de-a polițistul rutier.
Și uite așa, oprește în trafic o mașină, care conducea cu o viteză peste limita legală. Șoferul Morcovel la volan și Roșioară pe scaunul din spate.
-Știți cu ce viteză circulați? Talonul, permisul și buletinul, vă rog! Da, am verificat, totul în ordine.
Tot el, apoi:
-Nu ați văzut ce stradă este asta pe care mergeți? O stradă unde ar trebui să circulați cu maxim 20 pe oră. Ce știți despre mașini? Ce v-au explicat părinții voștri despre mașini? CUUUUM? NIMIC???
Să (te) plângi nu te ajută să îți rezolvi problema, dar te ajută să te descarci. Și dacă te descarci, jumătate din problema e ca și rezolvată.
Pentru că fără toată tensiunea închisă înăuntrul tău, ai capul limpede pentru a te gândi, pentru găsirea de soluții.
Așa că lăsați mamele să spună că le este greu, chiar dacă nu este cel mai mare greu din lume.
Lăsați mamele să (se) plângă, să spună că aproape și-au ieșit din minți în timpul zilei, chiar dacă asta nu e cel mai mare rău din lume.
Lăsați mamele să se simtă vulnerabile, slăbite, chiar dacă este doar pentru câteva secunde. Nu suntem de piatră, suntem oameni și avem slăbiciuni.
Sunt micuț tare. Încă nu pot vedea prea bine în lumea asta nouă. Umbre se perindă prin fața ochilor mei, dar de fiecare dată știu când ești tu. Ești unică, ești astrul meu cel mare și strălucitor.
Îți simt mirosul mama, bătăile inimii tale sunt cântecul ce m-au liniștit atâtea luni în șir, cum aș putea să nu te recunosc imediat?
Îți știu ritmul respirației, mama, mai bine decât îl cunosc pe al meu. Tu ești ceea ce cunosc cel mai bine din toată lumea, lucrul de care sunt cel mai sigur.
Zilele trecute rula la televizor o reclamă. O reclamă ce prezenta pastile pentru durerea de cap, crampe menstruale și alte probleme.
În reclamă ne era prezentată o doamnă pe care o durea foarte tare capul. Și cred că mai era și răcită. Cert este că nu se putea ridica din pat. Orice mișcare i se părea un chin.
Și se făcea că doamna aceasta avea o grămadă de treburi de făcut. De predat o mulțime de rapoarte șefului, de făcut piața, de mers cu prietenele în club.