„Am fost prietena mamei mele”

7 aprilie 2020
Postat de Mamă de Matei în Familia este cheia către fericire
0
"Am fost prietena mamei mele"
„Am fost prietena mamei mele…”

Să fim părinții copiilor noștri, nu prietenii lor scriam data trecută. În urma articolului, o cititoare mi-a scris povestea ei, poveste care m- atins și care cred că se potrivește multora. Am discutat puțin și cititoarea a fost de acord cu publicarea poveștii ei, îi voi spune A. Nu voi face analiza, o voi reda pur și simplu. Relația noastră cu copiii este atât de importantă și știu că nu există părinte care să dorească răul copilului său, dar atunci când resursele sunt limitate, părintele nu poate mai mult de atât. Cel puțin nu fără ajutor. Am mai vorbit despre depresia mamei și despre impactul asupra copiilor, de orice vârstă.

„Ești un copil norocos. Uite câte ai. De ce plângi? Asta e bătaie? Pe mine mă băteau cu biciul și dormeam pe afară! Zi mersi că ai un acoperiș deasupra capului. Nu ești deloc recunoscătoare.”

Eram un copil cuminte, dar indiferent de ce aș fi făcut, nu era bine sau nu era deajuns. Eram clasa întâi când mă bătea cu cărțile în cap pentru că nu făceam bine bastonașele. Le căuta pe cele cu coperte, ca să fie mai grele. Îmi spunea asta tot timpul.

Dacă greșeam ceva, plângeam înainte să vină la mine, pentru că știam ce urmează. Eram dezamăgită de mine, nu eram bună pentru mama, așa că mă pedepseam singură. Îmi dădeam palme și îmi spuneam că sunt o proastă, normal că mama nu mă iubește.

Certurile între părinți erau un lucru obișnuit la noi în casă. Dar de fiecare dată tremuram când îi auzeam. Mă întrebau după fiecare ceartă cu cine îmi doresc să rămân.În mintea mea de copil asta înseamna să aleg pe cine iubesc mai mult, iar asta mă durea și mai tare.

Atunci când se supăra pe mine – pentru că nu am spălat vasele, pentru că am luat 9 în loc de 10, că îmi doream să mă joc mai mult- nu mai vorbea cu mine cu zilele. Pur și simplu mă ignora. În casă, trecea pe lângă mine, fără să mă privească, îmi puneam singură să mănânc. Voia să îmi arate cât de slabă sunt fără ea. Fără mine te-ar întinde câinii! îmi spunea de multe ori. Aveam 7 ani.

Ești toată taică-tu! La fel ca el, o mincinoasă! Mințiți de îngheață apele! Nu știu ce o să aleagă de tine!. Se plângea mereu de ce făcea tata prost, de ce îi făcea rău, trebuia să o ascult și să o susțin.

Atunci când se certau, nu mai făcea nimeni nimic de mâncare. Mă mulțumeam cu un colț de pâine. Mă retrăgeam în camera mea și mă rugam să mă fac o dată mare, să pot pleca de acolo. Intra vijelios în cameră și îmi reproșa că nu am pregătit nimic de mâncare. Dacă ea nu face mâncare chiar nu mai face nimeni în casa asta?

Uneori speram că nu sunt copilul ei și de aceea se purta așa cu mine.

Când se supăra pe mine, nu se mă ierta până când nu îi ceream iertare și îi promiteam că nu mai fac. Cu o privire dură, impasibilă, fără să se uite la mine, mă întreba de mai multe ori dacă sunt sigură că nu am să mai fac. Asta se întâmpla până să împlinesc zece ani. Deși nu știam termenul, mă simțeam umilită.

Nu mi-a spus te iubesc și niciodată nu mi-a cerut iertare ori să recunoască că a greșit. M-a bătut în locuri publice, pe stradă, inclusiv la școală. De fiecare dată considera că face parte din educație și că este justificată purtarea ei.

M-a atins articolul scris de tine pentru că ea îmi spunea de multe ori că ea este prietena mea, că își dorește să fim prietene, să ne spunem orice. Cred că este de înțeles îmi era teamă să îi spun lucruri.

M-a atins articolul scris de tine pentru că m-a făcut să conștientizez cât de mult mi-am dorit și cât de mult am avut nevoie de o mamă. Și încă un lucru pe care l-am realizat după ce am citit ce ai scris pentru că mi-a fost atât de greu să îmi fac o prietenă. Și în ziua de azi tot sunt singură sunt, fără prietene, pentru că încă nu știu cum să fac o prietenă și cum să mențin relația de prietenie. Mă simt mică, că nu merit atenția ei, că sigur voi eșua. Ultima prietenă a rupt-o cu mine la telefon. Nici în ziua de azi nu știu cu ce i-am greșit. S-a supărat-o pentru că am sunat-o seara, ea considerând că era ora nepotrivită. Era 11 seara, și ne pierdusem multe nopți împreună.

Îți mulțumesc pentru ce ai scris. Ai trezit multe lucruri în mine…

Dragă A. eu îți mulțumesc pentru că ne-ai împărtășit povestea ta. Te îmbrățișez cu toată căldura de care o port în mine și mă simt onorată că m-ai ales și că îmi permiți să trimit și altora mesajul tău, sunt sigură că le va fi de folos, măcar că le vor trezi un sentiment care era ascuns în adâncuri și care are nevoie să fie eliberat, ca să se bucure de o viață mai liniștită.

Recomand cu dragă inimă terapie, este clar că ești foarte aproape de tine și de trăirile tale.

Am fost mama mamei mele
Pentru tine, A. 🙂 Sursă foto: Pinterest

Eu vă aștept oricând să îmi scrieți, măcar ca și exercițiu terapeutic.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.