Îmi este greu să vorbesc despre mine. Poate tocmai de aceea am tot întârziat cu articolul promis,  în care să povestesc despre cum decurge o zi din viața mea, cum mă organizez astfel încât să am timp pentru toate. Îmi este foarte greu să îl scriu, dar am să încerc  să creionez o schiță.

Înainte de toate, poate că ar trebui să știți câteva lucruri despre mine. Nu-s atât de grozavă pe cât par. Sunt timidă, ba chiar asocială. Vă pot confirma persoanele cu care mă întâlnesc la evenimente. Uneori, dacă locul este mai aglomerat, ele nici nu știu că am fost acolo :)). Am talentul de a mă face neobservată.  Dacă este nevoie să port o discuție cu o persoană complet străină, dar pe care o admir, șansele de face praf conversația sunt de 99%.  :)) Mi s-a întâmplat asta o dată, nu vă spun cu cine, însă și acum când îmi aduc aminte ce bazaconii am spus, simt cum îmi ard obrajii. Și îmi vine să mă ascund sub biroul de pe care scriu acum, deși nu este nimeni în cameră. :)) Citește mai mult...

Săptămâna trecută am avut ca temă pentru școală să culeg date și informații despre legătura dintre consumul de zahăr și obezitatea infantilă. Am căutat studii și review-uri și ce am găsit m-a șocat puțin la început, dar când am scris ultimele rânduri din prezentarea temei, am înțeles că în final este vorba de informare, educație, formare, obiceiuri și alegeri echilibrate. Țin neapărat să împart toate acestea cu voi, le consider foarte importante. Citește mai mult...

Mai sunt câteva zile până la Crăciun. Poate că ați găsit cadoul perfect deja sau poate că încă nu v-ați hotărât. Acest articol este pentru cei care nu au găsit încă acel ceva care să fie  deosebit, din suflet, și în același timp util.

Sau poate că  încă nu i-ați scris Moșului, pentru că nu v-ați decis încă asupra cadoului pe care să îl găsiți sub brad în dimineața Sfântă de Crăciun. Am câteva recomandări, câteva idei, care sper să vă fie de folos. 🙂 Citește mai mult...

Secret Santa a devenit deja un obicei la școală, la serviciu ori în gașca de prieteni. Și este chiar fun. Dar se întâmplă ca uneori să nimerești fix persoana despre care nu știi mare lucru. Pam-pam!

Saaaau se mai dă următoarea situație: vrei să oferi ceva în semn de apreciere doamnei profesoare, doamnei directoare, șefului, sau de ce nu, cuiva care te-a ajutat la un moment dat și acum își dorești să îl răsplătești. Și chiar îți dorești să îi dăruiești ceva drăguț și folositor, căci cozonaci și dulciuri are toată lumea de Crăciun. 😀 Citește mai mult...

Zilele trecute am postat un articol despre cum am putea să ne gestionăm emoțiile noi, părinții, în timpul episoadelor de tantrum ale copiilor noștri. Uneori scriu din experiența mea de mamă, alteori aștern pe foaie și împărtășesc lucrurile noi pe care le învăț la facultatea de psihologie, lceea ce pe mine mă ajută în dezvoltarea mea personală dar și în relațiile cu ceilalți, inclusiv în relația cu copilul meu. Citește mai mult...

În ultimele două luni am avut ocazia să testez gama Skin Sensitive, de la NIVEA Baby, dedicată pielii sensibile a bebelușilor. Am povestit deja despre Șamponul și spuma de baie, Crema NIVEA Baby și Crema de protecție pentru funduleț. Astăzi voi încheia seria review-urilor cu șervețelele umede NIVEA Soft&Cream.

Șervețelele umede sunt într-adevăr un real ajutor. În parc, în mașină sau în alte condiții care nu permit curățarea cu apă și săpun, sau doar cu apă, chiar sunt de mare folos. Altfel, acasă spre exemplu, de fiecare dată când îl schimbam de scutec, îl spălam repejor la funduleț cu apă caldă și un strop de săpun. Și cred că acest lucru ne-a scutit de multe iritații. În plus, nu îl acopeream imediat cu un scutec nou, îi lăsam pielea să respire măcar cinci minute. Citește mai mult...

Au rămas câteva zile până la începerea unui nou sezon de sărbători de iarnă. Magia este aproape, și nu există prea devreme pentru cadouri.

De obicei, le cumpăr din timp, le ascund prin casă sau prin mașină, iar seara de ajun, printre luminițe, colinde și miros de cozonaci, mă găsește împachetând cadourile în hârtie colorată, lipind bilețele cu numele de pe lista Moșului. Citește mai mult...

Continuând cu seria review-urilor NIVEA Baby,  am ajuns la crema de protecție pentru funduleț NIVEA Baby. Dacă ați pierdut primele două review-uri, le puteți citi aici: Șampon și spumă de baie NIVEA Baby și Cremă NIVEA Baby Soft.

fundulet

Când mi-am făcut bagajul pentru maternitate ( cu toate că l-am pregătit din timp, am plecat fără el la spital, epic, nu-i așa? 🙂  îmi amintesc că printre primele lucruri cumpărate a fost crema pentru funduleț NIVEA Baby. Atâta lucru cunoșteam și eu despre bebeluși: au pielea sensibilă, iar zona scutecului cu atât mai mult are nevoie de o atenție deosebită. Trebuie să recunosc că la momentul respectiv am ales încrederea oferită de brand, și se pare că nu am greșit deloc. Citește mai mult...

Decembrie este doar la o fundiță de cadou distanță. Îmi amintesc primele sărbători petrecute cu Matei. În căutarea cadourilor, uneori am colindat împreună, alteori am făcut schimb cu soțul, și am mers singuri, pe rând, să luăm pulsul rafturilor din magazine.

Luna cadourilor aduce multă lume în magazinele de pretutindeni, iar aglomerația nu este chiar prietena copiilor, și cu atât mai puțin a părinților. Copilașii devin agitați, iritabili, obosiți. Uneori și eu ajung acasă ușor obosită după cumpărături. Este obositor pentru ambele părți. Chiar și cu copiii mai mari este un pic dificil. Nu au răbdare, se plictisesc repede, cozile sunt interminabile, și de la agitație și oboseală, scandalul este aproape gata. Citește mai mult...

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.