Dacă m-ar invita cineva să vorbesc despre gripă, despre sistemul imunitar sau despre imunizare, aș povesti din poziția de psiholog. Din două motive. Mai întâi pentru că am mai degrabă cunoștințe de psihologie decât de medicină și apoi pentru că știu cât e important este psihicul și funcționarea lui sănătoasă chiar pentru sănătatea fizică a organismului.
Să o luăm cu începutul.
Se vorbește despre imunizare. În unele discuții se regăsesc informații relevante și argumente pro sau contra. În alte discuții se simte dezinformarea, panica, teama. Evit de multe ori astfel de discuții în spațiul public tocmai pentru că dezbaterea nu poate fi urmărită până la final în spațiul online, iar lumea poate pleca acasă cu informații incomplete. Nu aș face decât să sporesc confuzia oamenilor iar confuzia este este clar o stare pe care nu îmi doresc să o generez.
Suntem tot mai aproape de data de cincisprezece mai, ziua în care vom ieși din starea de urgență. Lumea s-a relaxat deja, de joi de când s-a făcut anunțul, orașul era mai aglomerat comparativ cu ultima lună.
După cincisprezece mai, masca va deveni obligatoriu de purtat în spațiile publice închise, cel putin până la sfârșitul anului.
Lumea va fi altfel.
Va trebui să învățăm în primul rând să respectăm regulile de prevenție, disciplina trebuie să devină un cuvânt obișnuit.
Să ne obișnuim să ne spălăm pe mâini de câte ori intrăm în casă. Să ne acoperim gura atunci când tușim sau când strănutăm.
Să ne învățăm să preluăm informațiile ca atare, cu ce ne este folositor de acolo. Spre exemplu, astăzi am scris pe Facebook despre cum prin educație copiii pot învăța să poarte masca ( pentru că existau discuții despre cum la întoarcerea la școală copiii nu vor purta masca ), mi s-a atras atenția că bebelușii nu trebuie să poarte ( de parcă asta aș fi spus eu) sau că în Germania pediatrii nu recomandă purtarea măștii de copiii până la șase ani. Matei are cinci ani ( căci despre el îmi permit eu să vorbesc) și nu îi este teamă de virus, însă știe că nu e voie afară din cauza virusului, însă ne-am făcut deja planuri despre ce vom face când vom avea voie să plecăm mai departe de casă.
Am scris acum o săptămână cred, cea mai simplă rutină de îngrijire a tenului, pas cu pas. Tot suntem mai mult pe acasă, zic că este perioada cea mai bună în care să vedem ce nevoi are pielea noastră și cum o putem ajuta cel mai bine.
Am încercat să explic cam ce face fiecare produs în parte și care sunt cei mai importanți pași ori care sunt regulile de aur în îngrijirea tenului, indiferent de produsele pe care le folosești.
Suntem un suflet care poartă un trup. Cred că asta am realizat fiecare închiși în casele noastre zilele acestea. Indiferent de religie, de credință, sau de necredință. Ateu fiind, tot există o legătură de spiritualitate.
Este greu să iei obiceiurile oamenilor, obiceiuri vechi de ani de zile. Pentru că tradițiile sunt cele care ne țin legați de strămoși noștri, obiceiurile sunt cele care ne definesc ca neam și popor.
Atunci când frământ, fac terapie+ cele mai apreciate rețete de cozonac
Cel mai bun și cel mai sănătos lucru pe care îl pot face oamenii într-o viață este să se adapteze la noile condiții de viață cât mai bine.
Asta înseamnă reziliență bună și un psihic sănătos. Așadar poate această carantină o să ne învețe să gătim. Slavă Domnului că youtube-ul e plin. Sau poate ne oferă șansa de a încerca să gătim ceva ce nu am avut curajul să facem niciodată. Cum ar fi, un cozonac.
Eu cred că anul acesta vom trăi Sărbătoarea Învierii în cel mai autentic mod posibil. Pentru că suntem departe de cei dragi, suntem departe de Biserici dar suntem cu Dumnezeu în suflet. Iar rugăciunile noastre vor fi mai fierbinți ca niciodată.
Cel mai bine ar fi să rămânem în case, ca să nu fi stat în zadar o lună de zile în auto izolare. Pentru că altfel riscăm să o luăm de la început și vom sta tot anul în case. Ce se va întâmpla cu economia, mi-e groază să mă gândesc.
Pe parcursul a doar câteva săptămâni, viețile noastre au fost cel puțin altfel iar sentimentul nostru despre ceea ce este normal a fost răsturnat …Sau cel puțin zdruncinat zdravăn.
Cum aș putea să descriu perioada pe care toată omenirea o trăiește acum? Cum este pentru noi, pentru generația noastră?În cuvinte simple i-aș spune fără precedent.
Pentru că este fără precedent să ne ținem la distanță de oameni, dar mai ales de cei dragi, de părinți și de bunici.
Este fără precedent să te gândești de două ori înainte dacă este chiar necesar să mergi la supermarket. Și să te rogi să găsești hârtie igienică, lapte praf sau scutece.
Ieri am ieșit din casă după trei săptămâni. Doamne, ce vreme frumoasă! Și după atâta vreme, parcă și aerul era mai bun, cerul mai albastru, păsările mai tare cântau. Naturii îi priește fără oameni.
Ce frumoasă ar putea fi lumea sau natura, fără oameni…
Nu am ieșit din casă fără mănuși, mască, declarație. Doar ochii mi se vedeau, altfel nici o bucățică de piele. Îmbrobodită din cap până în picioare. Chem liftul, ajung la parter. Două vecine schimbau câteva vorbe pe palier, chiar lângă lift. Îmi deschide ușa liftului una dintre cele două doamne.
Suntem tot mai aproape de cea mai importantă sărbătoare și poate că în acest an, Îl așteptăm pe El, mai smeriți ca niciodată. Am găsit vorbele Mitropolitului Antonie de Suroj, care mi-au mers fix la suflet. Aveam nevoie de asta. Poate și voi, așa că le redau mai jos…
Înainte vreme… oamenii se iertau în tăcere, pur și simplu.
Cel ce greșise intra pe ușă, iar cel ce avea de iertat îl punea la masă. Se vorbea despre vreme, despre ploaie și pâine… Și așa se înțelegea că tot ce era de iertat era iertat, și tot ce era de spus s-a spus în cele câteva cuvinte: “Dă, Doamne, să fie ploaie!”
Iertau toți: soțiile își iertau soții în tăcere. Așa, supărate, ele tot una făceau: mâncare, spălau, adormeau copiii, iar seara se așezau toți la o masă și rupeau din aceeași mămăligă toți. Mămăliga ceea era pâine împăcării, căci ce folos să stai supărată?! Tot va trebui să dormi în același pat… Și paturile, în alte vremuri, erau înguste, nu se putea dormi decât unul lângă altul… Așa și iertau, în tăcere.
Lucrez de acasă de aproape trei săptămâni. Matei acasă cu mine, în fiecare secundă, din zi și din noapte, la propriu.
Eu lucrez în domeniul economic, vital zilele acestea pentru companii și pentru stat. Dacă nu ar lucra contabilii, de unde ar știi statul cât să are de colectat? În fine, înțelegi voi.
Astăzi am mers la birou pentru a lucra, întrucât aveam de definitivat și stabilit niște impozite, pe care ulterior, să le transmit clienților să le achite. Pentru că până acum am lucrat doar cu Mama, uită-te la mine și fiind vorba totuși despre niște sume, mi-am zis că trebuie să lucrez undeva în liniște. Așa am și făcut, m-am trezit de dimineață și am început să mă pregătesc de plecare.