Privind în urmă la fiecare zi care trece pe lângă noi, pare că nu am făcut nimic.

În fiecare zi am făcut (doar) lucruri de bază, obișnuite, banale.

Fiecare zi ce trece pare că nu am făcut decât să supraviețuim, sperând că facem bine ce facem, fără să fim totuși siguri de asta.

Dar, de fapt,

Fiecare zi este doar o altă cărămidă a castelului pe care îl construim copiilor noștri. Castelul este copilăria lor. Magia lor.

Pentru că vedeți voi, ei nu poartă aceiași ochelari de oameni mari. Pentru ei, la copilăriei, lucrurile cu cât sunt mai simple și autentice, cu atât sunt mai frumoase. Citește mai mult...

Ochi mari, albaștri, în care până și cel mai curat cer, se pierde.

Buzele tinere, trandafirii, se deschid într-un zâmbet sincer, moale și blând.

Păr negru, lung și un breton aliniat pe frunte, deasupra sprâncenelor. Câțiva cârlionți sar jucăuși, din spatele urechilor.

Eu, cea care am fost cândva. Versiunea mea, mai mică. Copilul. Fetița din inima mea, veșnic inocentă, fără teamă, plină de viață.

Mă întorc de multe ori la ea. Și ea se întoarce la mine. Blândă, sinceră, fără să bănuiască o clipă cât de crudă și cât de grea poate fi viața uneori. Citește mai mult...

Ne comparăm foarte des. Uneori, fără să ne dăm seama.

De la pozele pe care le vedem pe Facebook și ne întrebăm cum de noi nu ne permitem o vacanță sau un concediu.

De la comparațiile cu colegul de muncă, despre care nu reușim să ne dăm seama cum reușește să facă atât de multe într-un perioadă de timp aparent egală cu a noastră.

De la comparațiile cu mamele de pe Facebook, mamele din parc și din magazine. Cum au timp să se aranjeze? Cum de au timp să folosească zece tipuri diferite de creme? Citește mai mult...

Pe tine ce te face fericit? S-a întâmplat să ne aflăm în discuția asta într-o zi de week-end.  Am aflat că pe copilul meu îl fac fericit zilele libere în care suntem împreună, iar el a aflat despre mine că ceea ce mă face fericită este să îl strâng în brațe. Am mai descoperit că pe amândoi ne face fericiți cititul. Și aici am fost la egalitate, așa cum a spus Matei, adică am aflat că avem un lucru în comun.  De fapt, două lucruri. Amândoi ne îmbătăm cu mirosul cărților noi. Cred că este genetică treaba asta, se transmite din mamă în fiu… Citește mai mult...

Atât de multă emoție nu am mai văzut de mult timp pe Facebook, pe stradă, în case. S-au redeschis unitățile de învățămînt, chiar dacă cu un număr limitat de copii, dar curtea școlii freamătă din nou, după aproape un an de zile. Și în timp ce am scris fraza asta, mi s-a făcut pielea de găină…

Cum să nu te emoționezi într-o astfel de zi?

Nu pot să nu mă gândesc la emoțiile copiilor, la bucuria revederii cu colegii, cu doamna învățătoare. La entuziasmul pauzelor împreună, față în față, nu doar în fața unui ecran. Citește mai mult...

Voi fi acolo când…

Voi fi acolo când viața nu ți se va părea corectă.

Voi fi acolo când vei plânge.

Voi fi acolo când te vei bucura.

Voi fi acolo când întrebările ți se vor părea fără răspuns.

Voi fi acolo când te vei simți singur.

Voi fi acolo când vei simți că inima ți se sparge în bucăți.

Voi fi acolo pentru tine.

Voi fi acolo când vei simți că ai obosit.

Voi fi acolo când lucrurile nu vor fi ieșit așa cum ți-ai dorit. Citește mai mult...

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.