Întâmplarea pe care urmează să o povestesc s-a petrecut în urmă cu două luni. Era vară iar eu eram împreună cu Matei în parc, alergam o minge. Trei fetițe se jucau pe o păturică cu păpușile. În dreapta lor la balansoar, doi băieți. Aud țipete venind dinspre ei. „Dacă îți dau una, te refuză cinci spitale”, a spus fetița de 8 ani. Am înghețat instant. A fost prima oară în viața mea când am auzit această expresie.
Deși nu ies foarte des din casă și nici nu discut foarte mult cu părinții din parc ( mă țin după Matei ca un titirez și nu prea îmi mai rămâne timp pentru altceva), la urechi îmi ajung tot mai des cazuri de mame aflate în depresie sau de mame care nu reușesc să se rupă de rutină, iar asta le determină efectiv să simtă să își ia câmpii, la propriu. Mame care pleacă de acasă, mame care nu mai suportă țipetele, plânsetele, tantrumurile copiilor. Mame care se simt neputincioase, mame care se simt depășite, mame care se simt copleșite de sentimente de vinovăție, care se consideră denaturate și poate deși vi se pare de neconceput, există mame care își urăsc copiii. Desigur, că pentru o anumită categorie este nevoie clar de intervenția unui terapeut, de o intervenție de specialitate, probabil pe psihicul acelei mame mai zac și răni mai vechi, netratate, care au condus spre acest dezechilibru grav.
M-am gândit mult dacă să scriu sau nu acest articol, sau mai degrabă această listă. Cu siguranță că dacă dați un search pe Google găsiți zeci de articole pe această temă. Însă îmi amintesc că pe vremea când eram însărcinată eu însămi habar nu aveam de ce ar trebui să conțină bagajul de maternitate, și pentru că am mai primit întrebări pe tema aceasta, iată că m-am încumetat în sfârșit să scriu aici, unele sub altele, lucrurile care sunt necesare la spital, pentru mami și pentru bebe. Aș avea totuși două precizări de făcut. Necesarul poate varia de la un spital la altul, deci nu ar fi rău să întrebați doctorul sau o asistentă efectiv de ce aveți nevoie. Și doi, mai contează și forma spitalului. De exemplu la cele private nu aveți nevoie de mare lucru, vi le asigură ei în mare parte. Eu am născut la un spital de stat, așa că va fi o listă ceva mai lungă.
Poate veți spune că sună cam dur, dar din păcate în jur de 90% din prieteniile legate înaintea venirii pe lume a noului membru al familiei, în termen de maxim 2-3 luni dispar cu totul din peisaj. O spune atât experiența mea proprie cât și experiența altor mame.
Tații sunt mai puțin afectați întrucât ei își continuă serviciul și astfel încă au posibilitatea de a relaționa mai departe. Mamele în schimb, mai ales cele care aleg perioada de doi ani pentru creșterea copilului, ele se confruntă cu această situație și în cele mai multe cazuri chiar le produce chiar suferință.
Cred că este clar pentru toată lumea că trăim într-o eră a tehnologiei. Mie îmi este și mai clar că evoluția și dezvoltarea tehnologiei nu se va opri la nivelul acesta, ba mai mult, se va dezvolta teribil în următorii ani. Pe mine oarecum mă îngrijorează, pentru că nu știu în ce măsura suntem pregătiți să controlăm treaba asta. Probabil ne va acapara cu totul timpul liber, viața socială și chiar și viața de familie. Sau poate vom găsi o cale de mijloc, un echilibru între cele două. Cine știe?
În calitate de mame, de părinți, avem de luat o mulțime de decizii de care depind viitorul copiilor noștri. Cred că aici cel mai bun exemplu este vaccinul. Dacă există chestiuni care mai pot aștepta până când puștiul va ajunge la vârsta puterii decizionale, cum ar fi alegerea religiei, când vine vorba de sănătatea unui copil de două luni, acolo clar părintele trebuie să hotărască pe loc pentru cel mic. Și sunt absolut sigură că fiecare intervine cu toată încrederea și speranța că a făcut alegerea corectă, însă putem fi siguri de asta? Doar timpul ne va demonstra…
Vă mulțumesc pentru fiecare apreciere, pentru cuvânt cald, pentru fiecare încurajare, pentru că îmi sunteți și vă simt alături