Bine ați venit în căsuța mea virtuală.
Bine ați venit în căsuța mea virtuală. Bucuroasă de oaspeți Eu sunt Loredana și sunt mamă de Matei din 4 iulie 2015. Jobul meu de dinainte de a deveni mamă nu avea nici o legătură cu scrisul, din contră, era pură matematică și logică. Pasiunea pentru scris a existat din totdeauna, însă am început să aștern rânduri pe hârtie abia după ce am cunoscut emoțiile maternității. Matei a fost punctul de pornire pentru a mă reinventa, și în același timp pentru a deveni cine sunt cu adevărat focusăm asupra lor
Citește mai departe
Și a fost și prima zi de scoală. Ca o respirație profundă, pe care în sfârșit o eliberezi din piept și din abdomen.
Prima zi de școală schimbă totul. E unul dintre cele mai mari și evidente semne că bebelușul ce mai ieri stătea lipit de pieptul tău, acum e un copăcel, ce îți ajunge aproape până la brâu…
Nu mă înțelegeți greșit, nu plâng trecerea timpului, doar mă gândesc la el cu nostalgie. Și cred că acesta este unul dintre acele multe lucruri, pe care părinții le pot pricepe. Așa că nu voi încerca să explic prea mult sentimentul.
Mâine începem școala. Gata cu grădi, gata cu mai stau cinci minute. De acum, programul e program. A sunat clopoțelul, toată lumea la clasă!
Am văzut că florarii și-au pregătit deja florile. Le-au aranjat frumos în fața florăriilor. Și este o plăcere să le vezi!
Pe grupurile de părinți au început deja discuțiile: Luăm sau nu luăm flori? Ce luăm la început de an? Și sunt două tabere: Cei care consideră că un buchet de flori e șpagă și cei care nu consideră la fel. Bine, a doua categorie se împarte în mai multe categorii: buchete foarte mari, buchete cu trei flori, sau buchete de flori plus un cadou. Dar nu despre asta este vorba astăzi.
O să mai știe cum mă trezeam mult mai devreme ca să pregătesc sendvișurile atunci când plecam în excursie sau concediu?
O să își amintească că îl trezeam în ultimul moment, pentru a-l lăsa să doarmă cât mai mult?
O să își amintească cum nu mâncam prăjituri atunci când îl durea burtica, ca nu cumva să îi fac poftă? Zilele astea sunt înconjurată de torturi delicioase și prăjituri îmbietoare. Dar nu mănânc nici măcar pe ascuns. Rămân solidară.
La piscină se afla un cuplu, ceva mai în vârstă. El tremura aproape din toate încheieturile. Și totuși se afla în costum de baie, pe un șezlong, lângă piscină. Ea îl ajuta când avea nevoie. Și nu avea nevoie tot timpul, așa cum probabil ne-am fi imaginat.
Și m-am gândit atunci: noi ce mai așteptăm ca să facem lucrurile care ne plac, dar pentru care ne simțim prea timizi sau prea îngrijorați de ceea ce vor spune ceilalți? Ce va spune lumea?
Vindecă dacă poți, dar mângâie întotdeauna. Dacă nu ai o vorbă bună de spus, mai bine nu spune nimic
Mi-a scris o cititoare zilele trecute și m-a întrebat dacă nu aș putea să scriu despre răutatea asta dintre mame. Care găsesc atât de ușor să critice alte mame, și atât de greu să arate empatie sau compasiune.
Chiar a doua zi, cred, am văzut știrea despre băiețelul peste care a căzut o coloană decorativă, în timp ce se afla cu tatăl, la primărie. Copilul are șase ani.
Pe scurt, tatăl vorbea probabil cu un funcționar public. Copilul se plimba pe lângă cei doi adulți. Coloana îi atrage interesul. Copilul se cațără pe ea. Coloana cade cu el, peste el. În câteva fracțiuni de secundă. Băiețelul ajunge la terapie intensivă. Nu cunosc care este starea lui actuală, dar Doamne-ajută să nu fie decât o sperietură și o lecție. Nimic mai mult…