Îmi venea să zic alergie, dar nu este alergie. Este o reacție a organismului în urma consumului de pește de unt, sau Butterfish, cum îl veți găsi în meniurile restaurantelor și în magazine.
O să pun aici o poză, chiar cu ce am mâncat noi, dar ar fi bine să dați o căutare pe Google, ar fi și mai clar despre ce pește este vorba.
Poza de mai sus este din luna august, în timp ce ne aflam în concediu, la mare, în Bulgaria. Probabil că a fost pentru prima dată când am mâncat un astfel de pește. Dar vă spun că este delicios. Pregătit cu ierburi, la cuptor, este demențial.
Scriu acest articol într-o seară de 25 octombrie. Știți că sunt contabilă și pentru mine această zi înseamnă raportări trimestriale. Adică de pe 23 până pe 25, nu respir decât cifre, nu visez decât ref-uri, impozite și taxe.
Aseară m-a prins unu noaptea și de aceea am reușit să închid azi calculatorul la ora 17. Am pregătit ceva de mâncare, m-am învârtit de două ori și s-a făcut ceasul ora 20. Am dat drumul la apă, am pus dopul, am închis ușa, apoi am închis și ochii, și doar am stat în apa fierbinte. Liniște și cald.
Tocmai ce am ajuns acasă, ne-am întors de la țară. Cred că vă mai amintiți contextul, face parte din lucrurile greu de făcut luna asta. Pe scurt, astăzi am gătit pentru câteva zeci de persoane. A fost parastasul de un an al lui mamaie. Da, a trecut deja un an…
Anul trecut, la priveghi și înmormântare, a fost tare greu. Greu pentru toți cei care ne-am adunat acolo. În ultima zi din octombrie, rece, întunecată, grea.
Nu da vina pe bebeluș este o formă de a spune: sigur că nimeni nu dă vina de-adevăratelea pe un bebeluș.
Însă dacă am putea vedea asta din perspectiva unui frate mai mare, atunci poate ar putea ajuta sau ar putea fi un prim pas în evitarea/ diminuarea geloziilor dintre frați.
Venim cu bebelușul acasă. Iar fratelelui mai mare îi spunem:
Nu mai face gălăgie pentru că doarme bebelușul.
Nu putem să mergem acum în parc, pentru că bebelușului îi este foame.
Am reușit să răcesc. Nu am mai răcit de mult așa. Cu nas înfundat, mă dor oasele și mușchii, și sinusurile. Și capul, evident. Dar am atât de multă treabă luna asta (știți, că vă povesteam aici) încât nu prea am vreme să zac.
Așa că azi am rămas acasă, ca să nu fericesc cumva vreo colegă de la birou cu răceala mea. Dar nu înseamnă că am avut vreme să zac. Nicidecum!
M-am trezit, mi-am făcut un ceai și mi-am luat vitaminele. Matei a plecat la școală ( l-a dus taică-su), iar eu am terminat de editat un text care trebuie să fie gata astăzi. L-am trimis, apoi am stat înfășurată în pătură vreme de cincisprezece minute.
Seînvațăînbrațe. Baubaul mamelor și al copiilor, care bântuie încă de când copilul este doar un bebeluș. De fapt, mamele sunt atenționate despre acest baubau, cu mult înainte ca pruncul să vină pe lume. Încă de pe vremea când el încă se coace în burta mamei.
Mi-au spus să nu te țin în brațe. Chiar dacă plângi, chiar de ești supărat ori ești singur. Te va manipula cu plânsul lui, mi-au spus. Iar eu am râs pentru că știam că bebelușii nu sunt capabili să manipuleze. Din punct de vedere anatomic și științific, vorbind.
Nu vă rețin mult, dar trebuia să scriu asta aici. În dimineața asta, la cafea (și la un ceai pentru răceală), am avut o conștientizare. Pregătiți-vă, luați un scaun, luați un loc.
2019 a fost acum aproape patru ani! Cum?! Da. 2019, 2020, 2021, 2022.
Nu știu cum sunt alții, dar eu am impresia că 2019 a fost anul trecut.
Lumea s-a oprit de când a început pandemia. Lumea, adică oamenii, pentru că planeta încă se rotește (slavă Domnului!), iar zilele trec, anii se adună. Altfel nu îmi explic cât de repede s-au scurs anii ăștia pe lângă noi.
Nu știu dacă ați văzut ce s-a întâmplat săptămâna asta în Parlamentul European. Dacă nu ați văzut, vă povestesc eu succint.
În miercurea ce tocmai a trecut, în Parlamentul European, a avut loc dezbaterea privind aderarea României și a Bulgariei la Spațiul Schengen. Eurodeputatul german Guido Reil a afirmat că „Romania este Vestul Sălbatic al Europei.”
Dar nu ce a spus un politician extremist vreau eu să punctez astăzi, nu asta pun eu la suflet. Ci modul în care politicienii români au vorbit aceeași limbă. Modul în care eurodeputații români au luat cuvântul și au ținut cu România și cu românii, taxând discursul grosolan. Unul dintre ei care l-a reamintit pe Iancu de Hunedoara. Mi s-a părut extraordinar!
Luna octombrie o să fie foarte grea pentru mine. O să fie plină, plină, și probabil că mi-ar trebui o extensie de-o lună a lunii octombrie, ca să trec pin toate cu bine.
Mai întâi la serviciu.
Știți deja că lucrez în domeniul economic. În luna octombrie este raportare trimestrială, asta înseamnă că urmează să calculez taxe și impozite pentru ultimele trei luni. Bonus, am o societate pe care trebuie să o inchid de tot ( sunt o grămadă de hârtii de pregătit), și tocmai ce am fost înștiințată astăzi că una dintre firmele pentru care lucrez, va fi controlată pe ultimii șase ani. Trebuie să trimit și acolo o mulțime de situații, vă imaginați volumul, iar termenul este de astăzi în treizeci de zile.
Astăzi am sărbătorit ziua monadială a educației. Și am sărbătorit și ziua profesorilor, stabilită în România încă din 2013.
Și poate că astăzi ar trebui să îi cinstim și pe părinții și bunicii, care se preocupă să înceapă educația de acasă. Care se asigură că cei șapte ani de acasă nu trec pur și simplu, fără să pună bazele bunelor maniere și bunului simț.
Pentru că știți, educația nu este doar ce se întâmplă la școală. Pentru că atunci când un copil spune bună ziua atunci când intră într-o încăpere, spunem că este educat. Deși poate încă nu merge la școală.