Viața la grădiniță
Astăzi am sărbătorit ziua monadială a educației. Și am sărbătorit și ziua profesorilor, stabilită în România încă din 2013.
Și poate că astăzi ar trebui să îi cinstim și pe părinții și bunicii, care se preocupă să înceapă educația de acasă. Care se asigură că cei șapte ani de acasă nu trec pur și simplu, fără să pună bazele bunelor maniere și bunului simț.
Pentru că știți, educația nu este doar ce se întâmplă la școală. Pentru că atunci când un copil spune bună ziua atunci când intră într-o încăpere, spunem că este educat. Deși poate încă nu merge la școală.
Astăzi, 5 octombrie, se sărbătorește la nivel mondial, Ziua Educației. Și cred că acest citat se potrivește foarte bine contextului actual. Tot la nivel mondial.
Educaţia este un vaccin contra violenţei. – Edward James Olmos
Și acesta a fost primul gând care mi-a venit în minte atunci când am văzut știrea despre tragedia petrecută pe un stadion de fotbal din Indonezia. Unde cel puţin 127 de persoane au murit când fanii au invadat terenul, iar poliţia a răspuns cu gaze lacrimogene.
S-a sunat de intrare. Cam de vreo trei săptămâni. Toată lumea-i bine? Sau poate deja faceți o pauză, din cauza răcelilor aferente intrării în colectivitate? Sper că nu, și sper să aveți acomodare ușoară. Începuturile sunt grele, îmi amintesc prea bine…
În orice caz, răcelile în colectivitate sunt inevitabile. Mai ales când vorbim de creșă sau grădiniță. Adevărul este că nimeni nu scapă. Contează mult însă cum trecem prin răceli, viroze, cât de antrenat sau neantrenat este sistemul imunitar.
V-am mai zis că am început clasa zero? De fapt, copilul meu a început clasa zero, dar așa sunt părinții, le simt pe toate ca și cum sunt și ale lor. 😀
Luna septembrie înseamnă pentru 90% dintre părinți, întoarcerea la grădiniţă ori la şcoală. Adică intrarea în colectivitate. Și când ne gândim la colectivitate, avem fior pe șira spinării. Ce virusuri vor mai aduce acasă copiii noștri? Este gândul care apare inevitabil.
Azi noapte l-am auzit cum respiră un pic mai greoi. De dimineață, s-a trezit cu nasul înfundat. Nu avea foarte mulți muci, dar am știut că la școală nu va merge azi. Deși îi pregătisem deja micul dejun și prânzul.
Copilul stătea sub pătură, iar eu cu tatăl lui ne uitam unul la celălalt și vorbeam din priviri, fără să spunem vreun cuvânt.
Eu: Aș putea să lucrez de acasă azi, dar nu mi-am luat nimic cu mine ieri, de la birou.