Despre cele 9 luni, trup și suflet
Tocmai ce am încheiat șapte zile de tratament. Și vă zic că e urâtă situația.
În spitale nu mai este loc pentru internări. În școli este epidemie de viroze, de scarlatină, de gură-mână-picior.
De la medicul meu de familie știu că în prezent, printre copii, circulă patru tipuri diferite de viroze. Destul de agresive, destul de urâțele. Sigur că cei mici trebuie să-și facă anticorpi, sigur că răcelile sunt normale și parte din procesul de imunizare, dar parcă tot ți se rupe sufletul când îți vezi copilul bolnav.
Scriu acest articol într-o seară de 25 octombrie. Știți că sunt contabilă și pentru mine această zi înseamnă raportări trimestriale. Adică de pe 23 până pe 25, nu respir decât cifre, nu visez decât ref-uri, impozite și taxe.
Aseară m-a prins unu noaptea și de aceea am reușit să închid azi calculatorul la ora 17. Am pregătit ceva de mâncare, m-am învârtit de două ori și s-a făcut ceasul ora 20. Am dat drumul la apă, am pus dopul, am închis ușa, apoi am închis și ochii, și doar am stat în apa fierbinte. Liniște și cald.
Seînvațăînbrațe. Baubaul mamelor și al copiilor, care bântuie încă de când copilul este doar un bebeluș. De fapt, mamele sunt atenționate despre acest baubau, cu mult înainte ca pruncul să vină pe lume. Încă de pe vremea când el încă se coace în burta mamei.
Mi-au spus să nu te țin în brațe. Chiar dacă plângi, chiar de ești supărat ori ești singur. Te va manipula cu plânsul lui, mi-au spus. Iar eu am râs pentru că știam că bebelușii nu sunt capabili să manipuleze. Din punct de vedere anatomic și științific, vorbind.
Sunt multe dimineți în care nu îmi vine să mă dau jos din pat. Hai să mai stau încă cinci minute, îmi zic.
Sunt multe dimineți în care aș sta doar să dau scroll pe tik-tok sau să citesc o carte, în loc să scriu un articol, de exemplu.
Sunt multe seri în care după serviciu, aș sta în pat, fără să fac vreun pic de treabă prin casă.
Sunt multe momente în care mi-aș pierde controlul. Aș lovi, aș țipa, aș pleca.
În popor era o vorbă: Femeia însărcinată să nu fie supărată. Să cânte, să fie bucuroasă. Căci copilașul ce se coace în burtică, simte tot, aude tot, trăiește ce trăiește mama. Prin ea, o dată cu ea.
Și ce vorbă mare, domnule! Și adevărată!
Toată lumea orbitează în jurul burții rotunde. Toate poftele posibile i le facem mamei și găsim o cale să facem și imposibilul. Și foarte bine că se întâmplă așa, căci nu toată ziua un om crește pe dinăuntrul lui un alt om. Merită mama tot și tot ce este mai bun.