-Emma, trezeste-te ! Este ora 11 deja! Cât mai ai de gând să dormi? Este miezul zilei….
O aud pe mama, dar nu îi răspund și mă întorc cu spatele către fereastră unde soarele parcă sparge geamul cu lumina lui puternică. Închid ochii și îmi trag pătura pe cap. Mă întorc la tata, în vis.
Stăm amândoi pe o bancă și mă privește cu ochii lui blânzi. Cât de dor îmi este… Mă întreabă ce am mai făcut, cum e la școală, dacă am prieteni. Urăsc liceul, nu sunt genul de fată populară, noroc cu orele de matematică și informatică care mai îndulcesc viața de liceană. Tata râde ușor și mă dojenește…
Dacă ai fi aici, tată, ce ușor ar fi totul….
Pe tata ultima oară l-am văzut când aveam zece ani. Îmi aduc aminte perfect. Ploua cu picături mari și reci. În ochi îmi jucau lacrimi mari și tremurânde, dar mă încăpățânam să nu le permit să se rostogolească pe obraji. Eram puternică, imi spunea mereu, eram puternică pentru mine si pentru mama. Și-a așezat șapca neagră pe cap, m-a îmbrățișat puternic, parcă mai strâns ca niciodată, și ca de obicei, m-a rugat să fiu cuminte până când se va întoarce. Apoi a sărutat-o pe mama, care plângea ( ea nu era puternică, nu a fost niciodată), a ieșit pe ușă, iar eu am fugit repede la geam să îl urmăresc ascunsă după perdea, crezând că nu mă vede. Dar el știa că sunt acolo și de fiecare dată mă saluta ducând mână la tâmplă, așa cum fac soldații. Salutul său este ultima amintire care mi-a rămas.
Au trecut opt ani de atunci. Opt ani de așteptare, opt ani de vise chinuitoare, după-amiezi întregi petrecute în spatele geamului, urmărind fiecare mașină de pe stradă.
Dar acum tata e atât de aproape mine, pot să ajung la el oricând doresc, în visul meu, așa că mai dorm puțin. Sunt iarăși o fetiță.
Am rucsacul în spate plin de vise… Este atât de multă fericire în sufletul meu în momentul acesta, încât mintea tace și se bucură. Citește mai mult...

Atunci când tehnologia chiar este de ajutor

Oricine este părinte știe și a simțit de multe ori pe propria piele că nu este ușor să fii părinte. Se întâmplă aproape inevitabil să te uiți în stânga și în dreapta, și să vezi cum un copil de aceeași vârstă cu al tău se dezvoltă altfel, într-un ritm mai alert, sau din contră, mult mai lent. Sigur că fiecare copil are ritmul lui, însă de unde știm care sunt reperele sănătoase pentru el? Păi, desigur, mergem la doctor. Și uite cam așa ajung la povestea noastră, pe care o voi desfășura  în rândurile ce urmează. Citește mai mult...

Social Moms şi-a propus să răspundă la o întrebare dificilă „De ce fel de școală au nevoie copiii noştri”, cu ajutorul celor 5 invitaţi cu expertiză şi experienţă în educaţie, psihologie şi parenting: Oana Moraru – consultant educaţional, Gabriela Maalouf – NLP trainer pentru copii şi părinţi, Magda Aldea – redactor desprecopii.com, Anca Bold Gheorghe – blogger @blogintandem.ro şi Ana Maria Mitruş – blogger @meseriadeparinte.ro. Citește mai mult...

-Emma, trezeste-te ! Este ora 11 deja! Cât mai ai de gând să dormi? Este miezul zilei….
O aud pe mama, dar nu îi răspund și mă întorc cu spatele către fereastră unde soarele parcă sparge geamul cu lumina lui puternică. Închid ochii și îmi trag pătura pe cap. Mă întorc la tata, în vis.
Stăm amândoi pe o bancă și mă privește cu ochii lui blânzi. Cât de dor îmi este… Mă întreabă ce am mai făcut, cum e la școală, dacă am prieteni. Urăsc liceul, nu sunt genul de fată populară, noroc cu orele de matematică și informatică care mai îndulcesc viața de liceană. Tata râde ușor și mă dojenește…
Dacă ai fi aici, tată, ce ușor ar fi totul….
Pe tata ultima oară l-am văzut când aveam zece ani. Îmi aduc aminte perfect. Ploua cu picături mari și reci. În ochi îmi jucau lacrimi mari și tremurânde, dar mă încăpățânam să nu le permit să se rostogolească pe obraji. Eram puternică, imi spunea mereu, eram puternică pentru mine si pentru mama. Și-a așezat șapca neagră pe cap, m-a îmbrățișat puternic, parcă mai strâns ca niciodată, și ca de obicei, m-a rugat să fiu cuminte până când se va întoarce. Apoi a sărutat-o pe mama, care plângea ( ea nu era puternică, nu a fost niciodată), a ieșit pe ușă, iar eu am fugit repede la geam să îl urmăresc ascunsă după perdea, crezând că nu mă vede. Dar el știa că sunt acolo și de fiecare dată mă saluta ducând mână la tâmplă, așa cum fac soldații. Salutul său este ultima amintire care mi-a rămas.
Au trecut opt ani de atunci. Opt ani de așteptare, opt ani de vise chinuitoare, după-amiezi întregi petrecute în spatele geamului, urmărind fiecare mașină de pe stradă.
Dar acum tata e atât de aproape mine, pot să ajung la el oricând doresc, în visul meu, așa că mai dorm puțin. Sunt iarăși o fetiță.
Am rucsacul în spate plin de vise… Este atât de multă fericire în sufletul meu în momentul acesta, încât mintea tace și se bucură. Citește mai mult...

Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat de Iulian Tănase volum apărut la Editura Nemi, este o carte destinată copiilor 4 ani+. Este o împletire a imaginarului băiețelului Sasha cu aventurile tată-fiu, atât de frumos povestite, încât pe mine m-au emoționat foarte tare. I-aș invita în primul rând pe tătici  să o citească, dar și pe mămici și pe copiii mai mari.

Autorul povestește despre dragostea dintre părinți și copii, despre forța imaginației și despre atenția și mirarea pe care copiii le pun în joc. Dialogul tată-fiu este savuros, dulce și haios în același timp. Mai jos redau câteva fragmente. 🙂 Citește mai mult...

Creșa/grădinița este primul mediu instituționalizat în care pășește copilul. Stimulări noi care creează emoții noi.

Intrarea în colectivitate, este atât pentru părinte cât și pentru copil, un prag nou, o etapă nouă, o desprindere de acasă, care este dureroasă pentru ambele părți. Cel mic se trezește într-un mediu străin, fără mami și fără tati, împreună cu alți copii care sunt în aceeași situație cu el. Mama își lasă și ea inima acolo și pleacă spre serviciu îngândurată.

Am rugat-o pe dna. dr. psihoterapeut Adriana Stoica, care are o experiență cu copiii de peste 20 de ani, să ne explice ce înseamnă această etapă din punct de vedere psihologic, cât durează perioada de adaptare, și ce poate fi de ajutor pentru a se acomoda mai ușor.

Dna. dr. psihoterapeut Adriana Stoica, mi-a fost profesoară în anul I la seminarul de psihologia dezvoltării ( mai exact psihologia copiilor de vârstă mică), și mi-a plăcut tare mult cum abordează cazurile și muntele de informații pe care îl deține, bazat pe experiență dar și pe studiu. M-a rugat să editez răspunsul dumneaei, însă eu îl voi reda întocmai deoarece a scris atât de frumos iar conținutul este calitativ, astfel încât să nu se pierdem nimic. Citește mai mult...

Bio, eco, natural în 2017

În România 2017 să vorbim despre bio, eco, natural este ca și cum am vorbi despre parentingul ăla bun, în care bătaia nu își are locul. Încă sunt două subiecte controversate, însă pot să înțeleg aceste dificultăți. Venim după 25 de ani de comunism, în care educația cea mai bună era fără îndoială nuia peste fund. În ceea ce privește produsele bio, facem parte dintr-un context politic și social care ne limitează destul de mult puterea de cumpărare dar mai ales, aduce neîncredere în orice. „Cine îmi garantează mie că alea-s produse bio, când toți ne înșeală, toți ne fură?” O întrebare legitimă și oarecum de bun-simț. Zic. Citește mai mult...

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.