Categorie: Viața la creșă

Viața la creșă

Rata infecțiilor respiratorii la copii e de 3 ori mai mare în România decât media europeană – un mare specialist pediatru ne spune care sunt soluțiile pentru rezolvarea acestei probleme (P)

imunitate

Am avut parte de vreme caldă până mai zilele trecute. Însă de azi frigul și-a intrat în drepturi, toamna călduță a predat ștafeta toamnei reci, urmând mai apoi ca iarna să fie cea care va pune stăpânire peste vreme pentru următoarele luni.

Vremea rece pentru cei mai mulți părinți înseamnă răceli, transmitere de viroze, vremea umedă mai ales, fiind proprice pentru răspândirea bacteriilor și a virușilor. În această perioadă foarte populare sunt cuvintele precum: viroză, infecție respiratorie, colectivitate, imunitate, rezistența copiilor la răceli. read more

Viața la creșă

Creșa/grădinița este primul mediu instituționalizat în care pășește copilul. Stimulări noi care provoacă emoții noi

copiii

Intrarea în colectivitate, este atât pentru părinte cât și pentru copil, un prag nou, o etapă nouă, o desprindere de acasă, care este dureroasă pentru ambele părți. Cel mic se trezește într-un mediu strain, fără mami și fără tati, împreună cu alți copii care sunt în aceeași situație cu el. Mama își lasă și ea inima acolo și pleacă spre serviciu îngândurată.

Am rugat-o pe dna. dr. psihoterapeut Adriana Stoica, care are o experiență cu copiii de peste 20 de ani, să ne explice ce înseamnă această etapă din punct de vedere psihologic, cât durează perioada de adaptare, și ce poate fi de ajutor pentru a se acomoda mai ușor. read more

Viața la creșă

Viața la creșă. Ep.3. Copilul bolnav are nevoie de mama, nu de „doamna”

În primele două luni de când Matei a început creșa, cred că a fost trecut în condica de prezență doar două săptămâni, legate. Cam asta se întâmplă când copilul schimbă mediul protejat de acasă cu colectivitatea, unde ia contact cu o mulțime de viruși și alte de forme de boli, și mai ales când vremea favorizează răcelile. Deși am auzit destule zvonuri, eu încă nu am întâlnit medici pediatri care să acorde avizul de intrare în colectivitate, unor copii cu o boală contagioasă. Însă  o mulțime de părinți de la creșă, pot băga mâna în foc că în prezent se acordă avize nejustificat, că unii copii vin copți de răceală la creșă, când locul lor ar fi în mod clar acasă, sub medicamentație. read more

Viața la creșă

Viața la creșă. Episodul al doilea. Acomodarea si răcelile.

12:30 era ora la care puteam să îl iau pe Matei de la creșă. Deși creșa este la 10 minute distanță de mers pe jos de unde noi locuim, la 12 fix deja plecam de acasă. Cred că cele patru ore de așteptare au fost printre cele mai productive ever. În primul rând era prima dată când aveam atât de mult timp liber. Ce puteam face cu el? Am mâncat micul dejun și deși nu trăgea nimeni de mine a intrat oarecum cu noduri. „Oare ce face copilul meu acum? ”  Mi-am turnat cafea, am savurat primele două înghițituri în liniște însă obișnuită fiind să nu stau degeaba am băgat voinicește la spălat, am dat cu aspiratorul, am făcut curățenie, apoi am gătit. Când eram gata cu toate era abia ora 11. Și am așteptat, și am așteptat, și am așteptat… cu ochii „lipiți ” de ceas.
La ora 12 fix am încuiat ușa casei și am plecat spre Matei. Deși dimineața plouase și fusese răcoare, acum soarele arunca raze luminoase care se opreau în coroanele arămii ale copacilor. Frumos tablou viu este toamna! Zece minute mai târziu eram deja în curtea creșei. În dreapta, sub o aplecătoare, cărucioarele colorate semănau cu un curcubeu care apare după ploaie și își așteptau cuminți copiii pe care să îi ducă acasă.
După ce a terminat de mâncat și după ce a fost schimbat, am intrat în anticameră. Emoționată, bat la ușa clasei și deschid. Puștiul meu se juca cu ceilalți copii. Nici o lacrimă, nici o supărare. L-am strigat, m-a văzut, s-a luminat la față și a venit fuga în brațele mele. „A plâns azi, dar foarte puțin, însă veți vedea că în timp se va acomoda și nu va mai plânge deloc. A mâncat foarte bine la prânz”, mi-a spus îngrijitoarea. În sfârșit, pentru prima dată în ziua aceea, respiram. A fost bine. Phiu! 😀
L-am îmbrăcat și am pornit spre casă. Pe drum ne-am oprit în parc. Acasă a dormit ca de obicei. Seara am petrecut-o ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat.
A doua zi aceeași poveste. A plâns puțin când l-am lăsat la grupă. La 12 jumătate l-am luat acasă, zâmbind. Părea că îi place la creșă. Și așa a fost până joi, când l-am luat acasă cu mucișori și tuse. În loc de parc, în drumul spre casă ne-am oprit la doctor. „Este răcit. Tratament cu aersoli la domiciliu. Ne vedem peste o săptămână”. Așadar, nici nu începusem bine căci iată, aveam de-a face cu primul episod de răceală după ce intrase în colectivitate.
A urmat o săptămână în care nu am mai fost la facultate și am rămas cu el acasă. S-a însănătoșit fără să fie nevoie de antibiotic. Ne-am întors la creșă. A trebuit să o luăm de la capăt cu cele două săptămâni de acomodare. Însă nu am apucat, întrucât la o săptămână s-a îmbolnăvit iar. Mi s-a spus că așa se va întâmpla o dată cu intrarea în colectivitate, însă nu credeam că ne va fi chiar atât de greu.
Au urmat trei săptămâni de stat acasă. De data aceasta cu antibiotic. Prima și singura dată când am tratat cu antibiotic. Tratamentul alternativ nu mai dădea rezultate.
Am reluat acomodarea, adevărata acomodare.  A fost perioada cea mai grea. Cum intram pe strada care ducea spre creșă, începea să plângă. Îi povesteam că merge să se joace cu copiii, îi cântam iar asta îl liniștea. Intra în clasă plângând. Plângeam și eu după ce se închidea ușa și așteptam acolo până nu îl mai auzeam plângând. Nu am plecat niciodată știind că nu s-a liniștit.
Un rezumat pe scurt, în primele două luni, o săptămână mergea la creșă, trei rămânea acasă. El a fost într-adevăr un copil mai predispus la răceli, deși până atunci nu răcise niciodată. De asemenea, faptul că am început în octombrie, pe o vreme umedă, ploioasă, că la opt dimineața ieșeam afară pe o asemenea vreme, pentru că mergeam pe jos sau cu troleibuzul și nu cu mașina, intrarea în colectivitate, toate acestea au favorizat răcelile frecvente. Însă în același timp, l-au călit bine de tot, și din decembrie nu a mai răcit deloc. Când școlile au fost închise din cauza condițiilor meteo extreme, el a mers la creșă, și nu s-a întâmplat nimic. Luna trecută însă o zi cu vânt foarte puternic ne-a ținut acasă câteva zile, dar asta are legătură mai degrabă cu polipii. O să vă povestesc despre acest lucru într-un articol separat.
În încheiere, pentru că poate v-am înspăimântat puțin în acest episod, vă spun că de două luni de zile Matei intră singur dimineața în clasă și uneori la plecare trebuie să mai stăm 10-15 minute ca să se mai joace cu copiii care și ei la rândul lor se pregătesc să plece acasă.
Ah, uitam să vă spun, doamnele îngrijitoare îl numesc „Căpitan de vas”. Să fie pentru că este năzdrăvan și face năzbâtii? Vă povestesc în episodul următor. 🙂 read more

Fără categorie, Viața la creșă

Viața la creșă-episodul întâi

Deși Matei a început de ceva vreme să meargă la creșă, de cinci luni mai exact, abia acum am reușit să aștern câteva rânduri cu impresii. Pentru că nu pot cuprinde toată povestea într-un singur articol sau dacă aș încerca, cu siguranță ar fi unul foooarte lung, am decis să scriu pe episoade despre cum s-au desfășurat lucrurile, pentru el și pentru noi, părinții.

Înainte de a povesti primul episod precizez că Matei era și este un copil foarte activ, foarte sociabil, era înnebunit după copiii din parc iar creșa pe care am ales-o este una de stat. În clipa în care am decis să îl înscriem eram foarte hotărâți, rumegasem situația foarte mult, găsisem destule argumente favorabile să procedăm astfel. read more