Pe 3 august, am sărbătorit Săptămâna Mondială a Alăptării printr-un eveniment dedicat lor, mamelor care alăptează şi viitoarelor mămici, împreună cu specialişti în alăptare, nutriţie şi îngrijirea copilului.

La eveniment au participat nu mai puţin de 190 de părinţi şi viitori părinţi, iar evenimentul a fost urmărit online de 35.000 de alţi părinţi conştienţi de importanța acestei etape în dezvoltarea şi sănătatea bebeluşului lor. Citește mai mult...

Am auzit vorbindu-se despre maternitate cât de frumos va fi, cât de special, însă știam nimic despre cum mă va transforma. Despre cum nu voi mai fi la fel fizic. Despre cum femeia care până ieri ținea totul sub control, care credea că le știe pe toate, astăzi învață că de fapt, mai are atât de multe de învățat….

Am auzit vorbindu-se despre nopți nedormite. Dar nu am auzit despre cât de obosită voi fi, despre cum somnul va deveni un lux pentru o bună bucată de timp dar cum în același timp, cel mai dulce sunet pe care l-aș putea auzi vreodată în miez de noapte, va fi respirația copilului meu în timp ce doarme. Și deși cinci minute de somn ar fi tot ceea ce mi-aș dori, râsul său năzdrăvan, mânuța moale în jurul gâtului meu și   mirosul de bebeluș, va fi cel mai eficient  energizant. Citește mai mult...

Odată cu împlinirea vârstei de doi ani, copilul intră într-o nouă etapă a copilăriei, etapă în care  dobândește o mulțime de abilități care îl ajută în dezvoltarea fizică, emoțională, socială, a vorbirii.

Își controlează mânuțele, mănâncă mai ordonat, ține creionul în mână și trasează linii și cercuri, altfel spus abilitățile motrice fine sunt destul de dezvoltate. Aleargă, evită obstacole, se cațără ( și de câte ori… 😀 ), merge singur cu tricicleta, sau motoreta, depinde fiecare ce are în garaj 🙂 . Mersul pe bicicletă, chiar dacă nu pedalează ci doar  împinge cu picioarele, dezvoltă musculatura dar îl și ajută foarte mult să învețe mai ușor să își coordoneze mișcările. Citește mai mult...

De ceva vreme se vorbește  despre parenting necondiționat. A, păi, ăstă-i parenting din ălă rău. Păi nu ați văzut copiii cum se tăvălesc în supermarket, pe stradă, copiii care plâng fără motiv, copii prost-crescuți. Copilul trebuie să știe așa: ce are voie, ce nu are voie, să tacă, să fie supus și să nu ne facă de rușine. Cum nu face cum i-am spus, îl pedepsim. Păi altfel cum să facem educație? Cum să facem om mare din el? „Lasă, că așa am crescut și noi, și uite ce oameni suntem azi! „ Citește mai mult...

Despre egocentrism probabil că nu ați auzit foarte des, dar „asta e, trebuie să înveți să împarți”, sigur ați auzit măcar o dată.

Tocmai ce am venit din parc. Media de vârstă  2 ani+. În jurul nostru cineva plângea la  5 minute pentru că veau bebe” „vleau leagănul” „ăta ete locu meu” ” a mea, a mea, a meaaaaaaaa!”

Caz concret, astăzi. Matei învârtea o roată. O fetiță de vreo patru ani, se alătură în căsuță, îl impinge și îi spune „eu, doar eu!”. Să nu credeți că Matei al meu se lasă mai prejos. A nu! Se împinge și el, că doar el venise primul acolo, deci era locul lui. Sigur că am intervenit, și bunica fetiței a intervenit, spunând „Of, nu mai fiți răi, măi copii…”. Copiii nu sunt răi și știu că bunica nu a spus-o în sensul acesta. Citește mai mult...

Este deja ora 16:30. Când a trecut și ziua aceasta? Îmi strâng lucrurile, îmi iau geanta și plec grăbită de la serviciu. Trebuie să ajung la Matei, să îl iau de la creșă. Sper să prind autobuzul de fără 20.

Și acasă sunt atât de multe de făcut… Mâncare, curățenie, hainele din coșul de rufe mă așteaptă și ele. Să mai zic că până mâine dimineață am nevoie de ele uscate și călcate? Cum ar fi fost cu o mașină de spălat pe care să o programez de la serviciu să înceapă programul de spălare, după care să usuce hainele iar atunci când ajung acasă, doar să le scot foarte puțin șifonate? Stai puțin, există deja! 😀 Citește mai mult...

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.