Suedia se numără printre țările care sunt fruntașe la digitalizare. Tot ce ai nevoie, se face pe net. Fără dosar cu șină, fără plimbat pe la instituții. Până aici ne place, și vrem și noi.
Însă ei au mers și mai departe cu digitalizarea, iar în loc de manuale, copiii învață și scriu la școală pe tablete. Deci scris pe tastatură, nu pe hârtie, de mână.
Suedia a luat această măsură, după ce a observat că deși elevii de clasa a patra au înregistrat rezultate academice peste media europeană la abilitatea de citire (într-o evaluare internațională a nivelurilor de lectură din clasa a patra), cu toate acestea s-a evidențiat apariția unui declin între anii 2016 și 2021.
Prin urmare, Suedia va investi masiv pentru achiționarea de cărți și manuale, pentru elevii de sub zece ani, iar Ministrul Educației a precizat că
învățarea digitală va fi oprită până la limita de vârstă de șase ani, deci fără ecrane la grădiniță.
Exersarea scrisului de mână ajută la dezvoltarea abilității de citire. Adică copiii care scriu mai des de mână, învață să citească mai repede.
În comparație cu scrisul pe tastatură, scrisul de mână implică activarea mai multor zone din creier, prin simplu fapt că scrierea de mână este un proces complex voluntar, ce implică cooperarea tuturor lobilor din cortexul cerebral și a altor regiuni – inclusiv sistemul limbic, hipocampul, trunchiul cerebral și cerebelul – dar și coloana vertebrală, care transmite impulsuri la mâini și degete.
Alte arii importante care implică scrierea de mână sunt: atenția, motricitatea fină (prin mișcările precise conștiente) și sistemul senzio-motor. Iar pentru elevii mai mari, s-a dovedit de asemenea științific că crisul cu pixul pe hârtie ajută la o mai bună reținere a informației scrise, deoarece actul fizic de a scrie literele duce la transmiterea unor semnale de la mână la creier ce susțin constuirea memoriei motorii.
Un studiu publicat în Psychological Science (2014) sugerează că notițele luate electronic sunt mai ineficiente și mai dificil de reținut decât cele luate pe foaie prin scris de mână. Laptopul este benefic pentru a transcrie mai ușor informații, dar nu și pentru îmbunătățirea procesării informației și înțelegerea, reținerea lor. Altfel spus, cu cât scriem mai lent, cu atât se accelerează procesul de reținere și învățare a informațiilor scrise.
În primul rând, ca să învățăm din greșelile altora, pentru că doar știți vorba din popor.
Am scris apoi și pentru copii (cei mari), dar și pentru părinți (ai copiilor mici), care uneori își pierd răbdarea și în loc să susțină copiii în repeteție și învățare, abandonează. În foarte puține cazuri copilul va lucra singur, fără ajutorul sau încurajarea unui adult.
Dar noi, părinții, acum știm, avem informația asta și poate ne motivează să rămânem la masa de lucru și să nu ne ridicăm până nu am lucrat împreună cu copilul măcar o pagină pe zi. Exersarea literelor, dictare, ajutat acolo unde nu îi iese copilului, și mai ales, încurajat.
De asemenea, să amânăm scrierea pe tastatură, sau directe pe ecrane, până la măcar vârsta de șase-șapte, iar începând cu vârsta de șapte ani, într-un mediu controlat, cu acces de câteva ore pe săptămână.
Sursă foto: Art Lasovsky on Unsplash