Maternitate
A. este o mamă din comunitate. O știu de ceva timp, poate chiar ani, cine a mai ținut socoteala?
Am vorbit de câteva ori, dar fără să-mi împărtășească vreodată povestea ei. Așa se întâmplă când nu putem vedea dincolo de ecrane. Primim și luăm atăt cât ne oferă omul…
De curând însă, mi-a scris. M-a rugat să îi acord o portavoce pentru mesajul ei, pentru povestea ei, pentru dorința ei de a ajuta mai departe alte mame, pentru că și ea a primit la rândul ei ajutor. Deși la început, s-a luptat singură, cu mâinile goale.
(Întotdeauna) să asculți intuiția de mamă.
Și am pus întotdeauna între parenteze, ca să nu rămână cineva cu impresia că încurajez mamele să pună la îndoială ceea ce spun medicii, deși au fost atâtea cazuri unde o a doua opinie, la cererea intuiției mamei, a adus mult ajutor și claritate.
Prin urmare, hai să stabilim că întodeauna înseamnă mai mereu.
Azi e duminică, si de aproape patru zile, abia azi am băut prima gură de cafea în tihnă. Tot de atunci sunt și nedormită, și tot de aproape patru zile, copilul meu a mâncat aproape nimic.
Zilele trecute am dat voce unei povești care a atins foarte mulți oameni. Dar care, în același timp, a și rezonat cu și mai mulți oameni.
Povestea este despre o fiică, a unei mame. Și este o poveste ce poartă multă durere, pentru că așa cum și-au dat cei mai mulți seama, este povestea a două suflete, cu multă istorie de durere.
Mamele de fiice sunt fiicele unor mame.
Mamele de fiice sunt fiicele unor fiice, unor fiice, unor fiice…. Povestea începe demult. De la prima mamă, de la care s-a tot transferat durere, de la o generație la alta. Unele dureri s-au procesat și s-au vindecat, altele au rămas.
Nu vă rețin mult azi, vreau doar să vă povestesc o întâmplare scurtă.
Toată săptămâna asta Matei a rămas acasă. Știți voi, răceală, tuse, vechea poezie. Medicul ne-a recomandat că este mai bine să rămână acasă, pentru că sezonul virozelor este în plină floare.
Iar asta a însemnat desigur lucru de acasă, Matei în grijă, la fel și toată casa. Am avut grijă să mai lucrăm și pe caiete, ca să nu-și iasă din mână.
Nu da vina pe bebeluș este o formă de a spune: sigur că nimeni nu dă vina de-adevăratelea pe un bebeluș.
Însă dacă am putea vedea asta din perspectiva unui frate mai mare, atunci poate ar putea ajuta sau ar putea fi un prim pas în evitarea/ diminuarea geloziilor dintre frați.
Venim cu bebelușul acasă. Iar fratelelui mai mare îi spunem:
Nu mai face gălăgie pentru că doarme bebelușul.
Nu putem să mergem acum în parc, pentru că bebelușului îi este foame.