Colțul de lectură
Am citit cartea Învățare dintr-o suflare. Și am trecut de la revoltă la compasiune, de la furie la empatie, de la uimire la apreciere. Aproape de la o pagină la alta. Atât de rapid.
Pe scurt, cartea este practic o autobiografie, a unei fiice, acum femeie, care a crescut în religia mormonilor, cu educație realizată acasă, de către părinți, departe de lume.
Ea, mezina familiei, și cei șase frații ai ei, au fost născuți acasă, fără să fie înregistrați la stat (statul și oamenii erau Illuminati), fără să se facă apel vreodată la doctori, indiferent de cât de grave erau accidentele, pentru că doar Dumnezeu vindecă.
M-a vizitat Muza și mi-a lăsat o idee. O idee despre care nu voiam inițial să povestesc pe blog, dar dacă nu pentru voi scriu, atunci pentru cine?
Înainte de a scrie anunțul aici, pe blog, mă gândisem inițial să vă anunț direct pe Facebook. Dar blogul este casa cea mare, Facebook este doar holul de la intrare. Prin Facebook ajung cei mai mulți dintre voi în casa mea, știu asta.
Și ca să nu vă rețin prea mult, revin. Începând de astăzi voi scrie 100 de povești, în 100 de zile cu 100 de cuvinte fiecare. Ca să nu vă rețin nici prea mult timp. O poveste scurtă, până ajunge autobuzul în stație. 🙂 Sau cât durează să vă pregătiți cafeaua sau ceaiul, la birou. O poveste de citit la cei, sau la cafea.
Nu vă rețin mult azi, vreau doar să vă povestesc o întâmplare scurtă.
Toată săptămâna asta Matei a rămas acasă. Știți voi, răceală, tuse, vechea poezie. Medicul ne-a recomandat că este mai bine să rămână acasă, pentru că sezonul virozelor este în plină floare.
Iar asta a însemnat desigur lucru de acasă, Matei în grijă, la fel și toată casa. Am avut grijă să mai lucrăm și pe caiete, ca să nu-și iasă din mână.
Britt-Marie a fost aici a fost singura carte ce mi-a scăpat necitită (edițiile în română) de la Fredrik Backman, dar am rezolvat asta săptămâna trecută. Este o carte de peste patru sute de pagini, dar am fost gata în trei seri. Atât de repede se citește.
Fredrik Backman este unul dintre autorii mei preferați. Mi-ar plăcea să pot scrie la fel de clar, de concis și în același timp cuceritor, vindecător, puternic, așa cum el o face în romanele sale. Sunt fraze întregi care mă dor. Și mă alină. Mă declar dependentă.
Am citit de curând pentru prima dată o carte scrisă de Stephen King. Și se pare că am reușit să o aleg pe cea mai înfricoșătoare. Însuși autorul susține că Cimitirul Animalelor este una dintre cele mai înfricoșătoare cărți scrise de el, dacă nu chiar cea mai terifiantă.
Romanul de groază a fost publicat inițial în anul 1983. Și este un horror pur.
Este o poveste tragică, înfricoșătoare, plină de suspans și neprevăzut.
În prima parte a cărții ai impresia că ce a fost mai înspăimântător a trecut, și parcă, hei, nu a fost chiar atât de rău. Dar pe măsură ce lucrurile avansează, nu îți poți închipui cât de departe pot merge personajele. Și cu cât te aproprii de final, cu atât mai mult citești cu piele de găină sau simți nevoia de o pauză, căci parcă este prea mult.