La un moment dat pe blog, strângeam poveștile oamenilor care mă inspirau și pe care îi apreciam, ca să punem lumina reflectoarelor și pe oamenii faini care aduc efectiv valoare societății noastre. Așa s-a născut rubrica Poveștile oamenilor care ne inspiră.
De Beatrice vă amintiți cu siguranță. Pe mine m-a impresionat povestea ei despre cum s-a reprezentat singură în procesul cu Poliția Română, și cum a și câștigat procesul. Ea face oricum foarte multe lucruri despre care trebuie să știți, iar astăzi are să ne împărtășească lucruri noi.
Tu ești mai mare, trebuie să înțelegi!
Tu ești mai mare, trebuie să împarți!
Tu ești mai mare, trebuie sa nu te superi dacă te lovește!
Chiar daca mai mare înseamnă doar un an diferență…
Copilul mai mare, tot copil este. Uităm prea des. Nu mai spun de acel trebuie, care este în orice propoziție, iar alăturarea lângă tu ești mai mare, este total nefericită.
Să îi spui unui copil să nu reacționeze, să nu mai ceară, să renunțe la el îi ceri de fapt să renunțe la îndeplinirea nevoilor lui. Adică să se facă nevăzut. Să nu mai fie văzut.
A înțeles să își strângă jucăriile cu care nu se mai joacă în vreo patru ani de zile.
A folosit corect tacâmurile și a folosit șervețele pe la vreo trei ani.
A reușit să lege prima propoziție clară, legată, fără ajutor, la patru ani.
Tot de la patru ani știe să recunoască aproape orice marcă de mașină.
A iubit nisipul și marea abia pe la vreo trei ani, după ce în primii doi ani nu suporta ca vreun fir de nisip să îi atingă pielea.
Frații mai mari nu sunt părinții fraților mai mici. Să mai spunem fraza aceasta încă o dată, în gând sau cu voce tare, cum preferați, până îi înțelegem sensul.
Eu nu am avut frați sau surori, însă am locuit aproape de o familie cu doi copii. De asemenea, am avut și prietene cu care mă jucam în fața blocului. Fratele mai mic era trimis afară de părinte, iar fratele mai mare avea sarcina de a-l avea în grijă.
Sunt zile în care mă uit în jur, mă înfior, pielea mi se face de găină și mai că îmi vine să plâng. Apoi îmi vine să alerg după copil, să îl iau în brațe să îl strâng tare de tot și să nu îi mai dau niciodată drumul în lumea asta urâtă.
Așa simt.
Ai venit pe lume într-un moment în care nu îl planificasem neapărat. Dar sosirea ta în viața noastră a fost speranța și crezul meu într-o lume bună. Pentru că soarele altfel ne încălzește de când tu ești lângă noi, vântul parcă mai tare bate iar ploaia este mai rece.