A. este o mamă din comunitate. O știu de ceva timp, poate chiar ani, cine a mai ținut socoteala?
Am vorbit de câteva ori, dar fără să-mi împărtășească vreodată povestea ei. Așa se întâmplă când nu putem vedea dincolo de ecrane. Primim și luăm atăt cât ne oferă omul…
De curând însă, mi-a scris. M-a rugat să îi acord o portavoce pentru mesajul ei, pentru povestea ei, pentru dorința ei de a ajuta mai departe alte mame, pentru că și ea a primit la rândul ei ajutor. Deși la început, s-a luptat singură, cu mâinile goale.
Aceasta este o poveste terapeutică, pe care am auzit-o și eu la rândul meu, la un moment dat. Merită împărtășită, cu siguranță. Am mai adaptat-o eu, în câteva locuri, întrucât nu o pot reproduce cu exactitate.
A fost o dată un peștișor care trăia într-un acvariu. Iar în acest acvariu, nu mai curățase nimeni apa de ceva vreme. Și mizeria se tot aduna, apa se îngălbenea. Peștișorului îi era tot mai greu să respire, să se odihnească, să trăiască.
De cele mai multe ori am impresia certă că sigur copiii cresc peste noapte, fără ca noi să surprindem măcar vreo secundă din proces. Ca o plantă despre care realizezi de la o zi la alta că a mai crescut, că s-a mai înălțat, că a făcut pui. Și pe care deși o vezi zi de zi, nu ai prins niciodată momentul de creștere.
Însă, în cazul copiilor, se mai întâmplă ceva. Realizezi că ei cresc atunci când încep să (își) pună întrebări care au răspunsuri.
Sunt la fel de curioși despre personajele mitologice, despre monștri și zâne, despre căpcăuni și superman, dar parcă încep să-și dea seama că nu prea sunt reali. Și că viața e mai mult de despre altceva.
Este duminică seară prieteni, așa că nu o să vă rețin prea mult. Mâine-i luni, luni e greu, deci să mergem devreme la somn, ca să ne odihnim.
Vă spun pe foarte pe scurt.
Ieri am fost în oraș, ca să cumpărăm un cadou pentru o fetiță, la ziua căreia vom merge sâmbăta viitoare.
Am mâncat acasă micul dejun, toată lumea și-a băut cafeaua, ceaiul și ce și-a mai dorit. Ba chiar am pregătit cele necesare pentru prânz și cină, am scos de la congelator și am verificat dacă avem tot ce ne trebuie.
Tocmai ce am terminat de citit Tată bogat, tată sărac. Da, abia acum am citit-o. Dar niciodată nu-i prea târziu să ne apucăm de lucrurile bune și de obiceiurile sănătoase.
După ce am închis cartea, am simțit că am învățat câteva lucruri noi cu privire la educația financiară. Mi-a schimbat câteva perspective. Nu am simțit că a fost timp irosit degeaba.
Mi-a plăcut mult încheierea și m-am gândit că aș putea să o împărtășesc și altora. Poate vă stârnește curiozitatea, sau din contră, poate știați deja sau pur și simplu nu este în aria voastră de interes. Voi hotărâți ce faceți cu informația asta. Cu mine a rămas ideea asta, și aș vrea să o transmit mai departe.
Postul Paștelui a început deja de pe 27 februarie. Și se încheie pe 16 aprilie, când va fi marea sărbătoare a Învierii.
Eu știu că-i greu uneori, cu stilul nostru de viață, mereu pe fugă, să ținem post. Mai ales cu copii mici pe acasă, când ar trebui să gătim mai multe feluri de mâncare. Dar am auzit asta la părintele Necula, pe care-l urmăresc și de care mi-e tare drag, și mi-ar plăcea să împărtășesc cu voi:
Pentru că o celebrăm cei mai mulți dintre noi, dar mai puțini cunosc istoria și semnificația Zilei Femeii, am cercetat un pic și iată ce am aflat.
Istoria Ziua Femeii
Istoria Ziua Femeii își are rădăcinile în mișcarea pentru drepturile femeilor din secolul al XIX-lea și începutul secolului XX. În 1908, în New York, femeile au organizat o manifestație pentru dreptul la vot și condiții de muncă mai bune. Această manifestație a fost primul pas către recunoașterea femeilor și a luptei lor pentru egalitate.
Săptămâna ce tocmai se încheie a fost una plină. Am avut școală (formarea mea), serviciul, casa, mâncarea, blogul. Dar am făcut și lucruri noi, care m-au scos din zona de confort. Spre exemplu, să vorbesc în fața camerelor de filmat și în prezența oamenilor. Veți vedea într-un proiect viitor.
Dar ziua de luni, 27 februarie 2023, este o zi pe care probabil o voi uita mai greu. Pentru că am pășit pentru prima dată în Parlament. Și nu pentru a-l vizita, ci pentru a primi un premiu. EU. Să primesc un premiu, la Palatul Parlamentului!
Am citit cartea Învățare dintr-o suflare. Și am trecut de la revoltă la compasiune, de la furie la empatie, de la uimire la apreciere. Aproape de la o pagină la alta. Atât de rapid.
Pe scurt, cartea este practic o autobiografie, a unei fiice, acum femeie, care a crescut în religia mormonilor, cu educație realizată acasă, de către părinți, departe de lume.
Ea, mezina familiei, și cei șase frații ai ei, au fost născuți acasă, fără să fie înregistrați la stat (statul și oamenii erau Illuminati), fără să se facă apel vreodată la doctori, indiferent de cât de grave erau accidentele, pentru că doar Dumnezeu vindecă.
Cum să vă spun eu oare că parcă mai ieri vă povesteam despre emoțiile primei zile de la creșă, apoi de la grădiniță?
Și cum să vă spun eu astăzi, că tocmai s-au împlinit o sută de zile de când copilul meu, ieri bebeluș, a început școala?
Problema nu este cum să vă spun vouă, problema este cum să îmi spun mie?…
Pe 27 februarie s-au împlinit o sută de zile de când Matei a început clasa pregătitoare. În vacanța dintre module am avut ca temă de realizat un proiect prin care să marcăm acest eveniment.