Probabil că ați văzut deja în stories că aseară am fost la film. Și tot acolo v-am promis că revin cu impresii. Și abia așteptam să vă povestesc! Nu vă fierb prea mult, știți că nu-mi stă în fire, așa că vă mărturisesc de pe acum că mi-a plăcut și că îmi doresc să îl revăd!

Atenție! Ceea ce urmează să vă spun va fi foarte subiectiv, întrucât acum vă va vorbi Loredana în vârstă  de cinci ani, maxim șapte, având în vedere că ea a văzut aseară filmul.

Dorința, cel mai nou film de animație Disney, a reușit să transforme o sală întreagă de adulți, în copii, căci cu toții am fost transportați în nostalgia copilăriei noastre. Și am înțeles imediat și de ce. Pentru că deși personajele principale sunt schițate după asemănarea ultimelor filme Disney (Encanto, Fronzen, Luca), construcția poveștii este un omagiu adus celor 100 de ani de povești Disney, făcând trimiteri la cele mai îndrăgite personaje de-a lungul anilor: Bamby, Cenușăreasa, Frumoasa și Bestia, Albă Ca Zăpada, Ariel.

Cel mai mult mi-a plăcut să regăsesc desenele de altă dată, în ceea ce privește grafica, culorile calde, luminoase, difuze și pastelate, și mai ales cu multă magie, așa cum știm noi basmele.  Este ca și cum acest film s-a filmat în casa Bellei, în grădina Cenușăresei, și în pădurea piticilor.

Dorința a adus o poveste nouă, dar cadrul a rămas exact cum îl știam noi și cum ni-l aminteam, iar asta pentru noi adulții, a fost mai mult decât puteam cere. Nu știu cum a fost gândit filmul, care a fost scenariul inițial, dar am simțit că am primit ceva de care aveam nevoie și nu știam.

Aveam nevoie de un film de animație simplu, care să ne întoarcă în lumea basmului, în cea mai simplă formă a ei, unde focusul este pe poveste, fără să mă facă neapărat atentă la mine. Căci nu am simțit nevoia după acest film să îmi pun întrebări despre mine, despre strămoșii mei sau despre lumea în care trăim (cum a fost recentul Elementar). Simt că Dorința mi-a dat ocazia să fiu din nou copil, cu adevărat, fără griji, fără îndoieli, care încă mai crede cu adevărat în basme și povești.

Unele cadre mi-au părut pagini ale unei cărți de povești, ilustrată în stilul anului ’90. Iubesc cărțile, așa că am apreciat foarte multe astfel de pasaje.

Mi-a plăcut faptul că povestea a fost simplă, pentru că asta a făcut să pot urmări fiecare cadru nou, fiecare detaliu, să mă bucur de carisma fiecărui personaj, fără să îmi fie teamă că ratez vreun indiciu, vreo piesă din puzzle. Am știut din primele minute ale  filmului cine este personajul negativ, și cine vor fi eroii.

S-a râs destul de mult în sală și cu toții l-am îndrăgit imediat pe Valentino, un ieduț de numai trei săptămâni, tare carismatic. O să îl iubiți și voi pe Valentino. Nu aveți cum altfel, vă zic! Foarte simpatică și haioasă este Star, steluța împlinitoare de dorințe.

Dacă veți viziona trailerul, să nu vă lăsați păcăliți de rezoluția slabă a clipului. Vă garantez că pe ecranul de cinema se va vedea spectaculos! Cu siguranță ecranul face diferența. Din câte am citit, combinația de animație a fost ceva între 2D și 3D, iar comprimarea face ca imaginea să își piardă din strălucire.

Dorința este un film testament al puterii imaginației care insuflă viață poveștilor.

Este un film de animație bun, frumos, curat, cu mesaje clare, de care se pot bucura copiii indiferent de vârstă.

Tema și mesajul poveștii

Mi-a plăcut mesajul filmului și anume că e ușor, dar nu neapărat eficient și îmbucurător ca altcineva să îți împlinească visele, dar este cu adevărat magic când încerci să faci tu asta, pentru tine. A rămas cu mine replica unui personaj care neștiind dacă își va putea îndeplini dorința a spus: Poate nu o să inspir pe nimeni, dar măcar am ocazia să încerc! A rezonat mult cu mine, pentru că asta fac și eu în fiecare zi, aici.

Mi-a plăcut și evidențierea ideii de comunitate și că e mai ușor decât credem să ne împlinim dorințele atunci când lucrăm împreună. Spre exemplu, dorința uneia dintre personaje era să zboare. Așa că într-o scenă de la finalul filmului, regina o prezintă pe femeia care avea acest vis lui Peter Pan, a cărui dorință era să construiască un aparat de zbor. Cum ar fi să lucrați voi doi împreună? Am apreciat mult introducerea acestei scene.

Am citit criticile apărute și unii se plâng de lipsa substanței poveștii. Poveștile educative sunt minunate, avem ce învăța de acolo, dar e în regulă să ne și relaxăm. Este un film de familie, un film pentru copii, care să-i înveselească și care în acelați timp să fie despre magie!

Povestea este intuitivă, au spus criticii. Da, se poate, dar să ne reamintim că este un film de animație pentru copii, nu pentru adulți. Tocmai pentru că a avut un fir narativ ușor, copiilor le-a fost mai ușor să rămână angajați în poveste și să nu se plictisească. Matei m-a întrebat cât este ceasul abia când mai rămăseseră șapte minute din cele nouăzeci! Asta înseamnă ceva cu siguranță!

Mi-a plăcut Dorința. Este un film clasic asupra căreia s-a picurat noutate. Îl recomand spre vizionare, nouă ne-a plăcut mult.

Și musai musai să rămâneți până la final, să vedeți creditele, nu vă spun mai mult de atât, dar cu siguranță este ceva extra și neașteptat.

Abia aștept să aflu impresiile voastre!

Ps. Las aici și un mic trailer (neapărat să ascultați și sunetul), dar după cum spuneam, calitatea imaginii este net superioară în cinematografe. Filmul rulează începând de astăzi, 24 noiembrie, atât în varianta subtritată cât și în variantă dublată.

Mi s-a șoptit că mini-clipul de mai sus nu se poate vedea. Așa că am adăugat clipul în stories, le puteți vedea aici sau aici.PS. Domnul care spune ,, să vezi că de acum o să vorbească mult” este soțul meu. Știe din experiență că o dată ce puii învață să vorbească, nu se mai opresc… 😀