-Ce-i cu tine?

-Nu-i nimic… N-am nimic.

Cortina se lasă. Fiecare se îndreaptă către o altă scenă. El/ea rămâne cu supărarea închisă în sine însuși, nu cumva să deranjeze. Celălalt se mulțumește cu răspunsul de conveniență, nu s-a întâmplat nimic, și își vede de treburi mai departe.

Vi se pare un scenariu cunoscut? Este ceea ce fiecare dintre noi a învățat la un moment dat. Nu vorbim despre emoții, lasă-le să treacă, pentru că vor trece de la sine dacă nu vorbim despre ele. Citește mai mult...

Ziua în care am hotărât să mor ca să pot să trăiesc

Titlul ăsta zace de multă vreme în draft.

Mai întâi a fost o scrisoare. Către el. Însă mult prea intimită ca să fie văzută de toată lumea.

Apoi… au fost bucăți sfărâmate din inima mea și lipite aici. Cum să le dau drumul? Oriunde ar înseamna asta, chiar și pe online.

Însă m-am întors printre vii. Și mă străduiesc să rămân aici. Chiar dacă înseamnă durere. Pentru viață te lupți.

Cine este de aici de mai multă vreme știe deja. Pentru cine nu știe, despre această parte din mine este voba. Citește mai mult...

Un cadru de ceremonii, părinți, rude, prieteni, cu toții emoționați.

„Vă declar soț și soție, acum puteți săruta mireasa! ” anunță ofițerul stării civile.

Se lasă liniștea un moment, doar pentru ca în următoarele secunde invitații să pufnească în urale și aplauze. Însă liniștea se mai prelungește puțin.

Mama mirelui, șoptește ușor, aproape imperceptibil, astfel încât camerele de filmat să nu înregistreze vorbele ei: „Scumpule, nu-ți mai suge degetul, e momentul să îți săruți soția!„ Citește mai mult...

Trebuie, nu trebuiesc

Acum, repetați din nou, după mine: trebuie, nu trebuiesc.

Trebuia să o spun. Am văzut de prea multe ori trebuiesc, iar treaba asta trebuie să înceteze. Știu, greșeala vine tocmai din dorința de a vorbi cât mai corect românește, și de aceea ajungem fix acolo unde nu ne dorim. Adică să greșim, cu intenții bune, cu tot.

Verbul care suportă cele mai rele tratamente este „a trebui”. Variate forme incorecte ale verbului circulă libere pe internet, pe stradă, în casele oamenilor, pe buzele intelectualilor, chiar. Citește mai mult...

Am lipsit o perioadă. De aici. Neintenționat, fără să realizez măcar.

Nu s-a petrecut nimic deosebit. În afară de faptul că lucrul de acasă cu un copil mic este extenuant. Pentru sănătatea lui, mai ales psihică, am făcut un compromis, lucrând cel mai mult noaptea. Cine crede că să lucrezi de acasă este fezabil cu copii mici, înseamnă că nu a făcut în viața lui așa ceva. Sau la fel de probabil este să nu fi avut în grijă copii preșcolari sau de vârstă mică. Citește mai mult...