Bine ați venit în căsuța mea virtuală.

Bine ați venit în căsuța mea virtuală. Bucuroasă de oaspeți Eu sunt Loredana și sunt mamă de Matei din 4 iulie 2015. Jobul meu de dinainte de a deveni mamă nu avea nici o legătură cu scrisul, din contră, era pură matematică și logică. Pasiunea pentru scris a existat din totdeauna, însă am început să aștern rânduri pe hârtie abia după ce am cunoscut emoțiile maternității. Matei a fost punctul de pornire pentru a mă reinventa, și în același timp pentru a deveni cine sunt cu adevărat focusăm asupra lor

Citește mai departe

Locul de joacă este al tuturor copiilor, nu al unuia singur

1 octombrie 2018
Postat de Mamă de Matei în Fără categorie
0
Locul de joacă este al tuturor copiilor, nu al unuia singur

Locul de joacă este al tuturor copiilor, nu al unuia singur. Căci de aceea este loc de joacă, parc, spațiu public. Nu este proprietate privată, ca un copil să încremenească într-un loc și de acolo să nu se mai mute cel puțin o jumătate de oră.

Nu pe copii sunt supărată. Niciodată nu voi fi. Însă cu părinții acestora, ei bine, acolo am o treabă. Să vă spun ce ni s-a întâmplat în week-end și de unde supărarea.  Duminică am mers în Ikea. Și pentru că era deja ora prânzului, ne-am oprit mai întâi să mâncăm. Cei care merg frecvent, probabil că știu deja spațiul special amenajat pentru copii. Nu este un loc foarte mare, generos, însă până acum nu am trăit situația în care să se nimerească prea mulți copii în același timp, astfel încât să nu aibă loc unii de alții. Sigur că am întâlnit copii de tot felul, însuși copilul meu nu este perfect, părinții au și ei zile proaste, însă până la a fi impasibil este cale lungă. Citește mai mult...

Să fii părinte bun uneori( deseori) devine obositor

Scriu rândurile astea pe telefon, din bucătărie, în timp ce înfulec o felie de chec. Două de fapt. Am închis ușa și sper să nu se atingă nimeni de ea măcar cinci minute. Copilul construiește un garaj din lego cu taică-su în sufragerie.

Capul îmi vâjâie și tot ce îmi doresc este să mă ascund sub plapumă și să nu mai ies de acolo decât peste două zile. Să se descurce lumea fără mine. Oare se poate? Dar sigur că se poate. Citește mai mult...

Eu nu prea știu politică. Nu mă pricep la jocurile astea de se întâmplă în spatele deciziilor guvernanților. Dar scopul unor mișcări politice este atât de evident, încât nu trebuie să fii mare cunoscător ca să realizezi că e mai mult decât ceea ce se vede la suprafață.

De dimineață am urmărit un documentar în care se vorbea despre OZN-uri, despre existența lor, despre cum toate țările din lume fac de vreo 80 de ani experimente pe nave prăbușite și cum ele stau de fapt la baza evoluției noastre tehnologice. Interesant mi s-a părut discuția despre cum de fapt Războiul Rece a fost o distragere de la evenimentele legate de OZN-uri. De fapt, a fost o paradă, o înțelegere între URSS și USA și nicidecum un război, în condițiile în care cele două mari puteri aveau un satelit în comun și o bază militară la Polul Nord. Și cum armele nucleare ce se proconiza că vor fi gata în 5 ani, au fost realizate în 18 luni. Era mult mai convenabil pentru marile puteri să direcționeze atenția populației asupra bombelor nucleare, stfel încât lumea să nu îi despre aparițiile neidentificate și scopul pentru care totul este ținut secret. Am ținut să fac un intro pentru ceea ce urmează: Citește mai mult...

Nu de mult a început grădinița și parcă văd cum alergam toți părinții să prindem locuri la grădinițele „bune”. „Bune” din auzite, căci nimeni nu a asistat vreodată la vreo activitate.  Nimeni nu știa către ce clasă va fi distribuit copilul. Nimeni nu știa cum arată persoana care va petrece o zi întreagă cu odorul familiei. “Să alegem grădinițe cu prestigiu! „ Am strigat toți în cor. Nu știu cât de mult mai valorează prestigiul grădiniței atunci când o educatoare îți ia copilul pe sus dimineața și îi strigă „Nu mai da din mâini că mă lovești!” . Despre cum își lasă aruncă părinții copiii în pragul clasei și apoi fugind, despre asta clar nu discut… Citește mai mult...

Intrarea în colectivitate este subiectul care arde de o săptămână încoace. Cum să facem să nu ne mai plângă copiii dimineața? ” Cum ar trebui să fie doamna educatoare? Ce ar trebui să facă? Cum putem controla dacă într-adevăr copiii noștri lucrează ceva la clasă? De unde știu că am ales grădinița potrivită? Am văzut că în meniul zilei, au o prăjiturică la desert… Și întrebările sunt multe, variate. Toate însă se referă la copii, la doamne, la grădiniță ca instituție, dar la noi, ca părinți, nici măcar una singură. Citește mai mult...