Bine ați venit în căsuța mea virtuală.
Bine ați venit în căsuța mea virtuală. Bucuroasă de oaspeți Eu sunt Loredana și sunt mamă de Matei din 4 iulie 2015. Jobul meu de dinainte de a deveni mamă nu avea nici o legătură cu scrisul, din contră, era pură matematică și logică. Pasiunea pentru scris a existat din totdeauna, însă am început să aștern rânduri pe hârtie abia după ce am cunoscut emoțiile maternității. Matei a fost punctul de pornire pentru a mă reinventa, și în același timp pentru a deveni cine sunt cu adevărat focusăm asupra lor
Citește mai departe
Joaca, cea mai folositoare unealtă a părintelui
Mie nu-mi place să mă joc. Uite că am spus-o. Să mă joc ore în șir, să urlu ca o mașină de poliție, să fugăresc dinozauri, să mă ascund după uși în timp ce ne împușcăm cu pistoalele. Să modelez roboței din plastilină sau din nisip kinetic, când uneori aș vrea doar să stau. Sau să fac baie. Sau să dorm. Să ne drăgălim, să ne pupăm, să ne hîrjonim sau să ne batem cu pernele, da, cu tot dragul. Dar să joc roluri, acolo nu este punctul meu foarte, nu-s prea jucăușă, să spunem. Însă jocul este unul dintre cele mai importante canale de comunicare ale copiilor, și de aceea fiecare părinte ar trebui să se joace de-adevăratelea cu copilul său, măcar 15 minute. Dar să fie veritabile, după regulile lor.
Recenzie „Zuleiha deschide ochii”
Începând de astăzi în fiecare zi de joi, veți găsi pe blog recenzia unei cărți. De asemenea,fiecare a treia joi a fiecărei luni va fi dedicată unui autor român, pe cât posibil autori contemporani. Și astfel demarez un nou proiect pe blog Un autor român pe lună. 🙂
Deoarece este ultima carte citită, iar amintirea emoției încă îmi mai gâdilă pielea de câte ori mă gândesc la ea, prima recenzie din acest an este dedicată romanului de debut „Zuleiha deschide ochii”-Guzel Iahina. Ei bine, așa debut să tot ai!
Rândurile de mai jos le-am scris încă de anul trecut. Zac de ceva timp într-o ciornă, nu-mi venea să le eliberez. Însă cumva suprapuse cu perioada de început de an nou, cu rezoluții și planuri noi, cred că este un moment oportun ca acest articol să vadă lumina online-ului. Totul a plecat de la o știre citită în presă și care a fost ulterior difuzată și la tv.
O fetiță de doi ani a murit la Spitalul Fălticeni din cauza anemiei severe. Bunica fetiţei le-a povestit medicilor că micuţa a fost hrănită doar cu lapte şi ceai. Bunica a spus că a fost hrănită doar cu lapte şi ceai. Copila se afla doar în grija tatălui pentru că mama sa este plecată la muncă în străinătate. Cei doi părinţi mai au trei copii. Familia este din comuna suceveană Preuteşti. Când a văzut că mezina se simte rău, tatăl a dus-o soacra lui, care locuieşte în comuna Horodniceni. Femeia s-a speriat şi a sunat la 112. Copila a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la Spitalul Fălticeni, unde a fost diagnosticată cu anemie severă şi insuficienţă respiratorie. (Sursa: aici)
Mie nu-mi place să mă joc.
Uite că am spus-o. Să mă joc ore în șir, să urlu ca o mașină de poliție, să fugăresc dinozauri, să mă ascund după uși în timp ce ne împușcăm cu pistoalele. Să modelez roboței din plastilină sau din nisip kinetic, când uneori aș vrea doar să stau. Sau să fac baie. Sau să dorm. Să ne drăgălim, să ne pupăm, să ne hîrjonim sau să ne batem cu pernele, da, cu tot dragul. Dar să joc roluri, acolo nu este punctul meu foarte, nu-s prea jucăușă, să spunem. Însă jocul este unul dintre cele mai importante canale de comunicare ale copiilor, și de aceea fiecare părinte ar trebui să se joace de-adevăratelea cu copilul său, măcar 15 minute. Dar să fie veritabile, după regulile lor.
Grădinița este primul mediu instituționalizat în care copiii învață să urmeze reguli precise, autoritatea este alta decât mama. Există o programă școlară care trebuie urmărită zilnic. Copiii întâlnesc alți copii, fiecare deosebit în felul lui, și învață să conviețuiască unii cu ceilalți. La trei, patru și chiar cinci ani, nu este chiar simplu să gestioneze toate acele sentimente și trăiri care vin de-a valma și care până la încheierea programului îi încarcă atât de mult.