Azi-dimineață zdrobeam un avocado cu furculița.

Și mă gândeam că lumea nu a fost niciodată un loc sigur.

Azi-dimineață zdrobeam un avocado cu furculița.

Și mă gândeam la toată durerea și disperarea din jur.

Azi-dimineață zdrobeam un avocado cu furculița.

Și mă gândeam că înainte de pandemia asta a fost alta. A fost ebola, gripa aviară, gripă porcină, gripă spaniolă. O dată la câțiva ani, zece, douăzeci, lumea, natura, ne mai dă o palmă.

Azi-dimineață zdrobeam un avocado cu furculița.

Și ma gândeam la toate războaiele purtate. La oamenii care au fost eroi și care au vrut să salveze lumea, la oamenii care au vrut doar să supraviețuiască și la oamenii care nu au vrut nimic. Cărora le-a fost indiferent.

Zdrobind învelișul moale, m-am gândit la toți părinții care nu își lasă copiii să trăiască. Care îi chinuie de mici, care îi parentifică și îi fac responsabili pentru propria lor viață. Părinți alcoolici, părinți cu traume mari, moștenite la rândul lor de la părinți, bunicii noștri.

Amestecând zeama de lămâie, acră și acidă, m-am gândit la toți copiii care își abandonează părinții, deși părinții au fost buni, i-au crescut cu dragoste și cu blândețe, care le-au bătătorit drumul vieții, ca să nu le fie calea grea.

Am pus apoi și sare, și am amestecat mai departe. Voi avea nevoie de o felie de pâine pe care să întind pasta de avocado, mi-am zis. Nu pot să mănânc altfel.

Avem nevoie de alții oricât de mult am spune că ne descurcăm și singuri.

Suntem oameni și depindem unii de alții. Suntem oameni și ar trebui să rămânem uniți în lumea asta mare, într-o continuă schimbare, dar care nu a fost niciodată un loc sigur.

Suntem oameni și depindem unii de alții. Pentru a trăi, pentru a munci, pentru a iubi.

Părinți, copiii nu sunt aici ca să vă rezolve problemele. Așa că nu le mai zdruncinati cuibul. Pentru că până la urmă puiul va cădea, iar dacă va reuși să trăiască, o va face departe de cuibul în care aproape că era să moară.

Copii, părinții sunt istoria voastră, sunt trecutul și cunoașterea. Îngrijiți-vă de istorie, pentru că întotdeauna istoria se repetă.

Oameni buni, lumea de clatină deja. Nu am putea oare să nu mai incităm și noi lucrurile mai rău? Să nu mai punem paie pe foc?

Lumea nu a fost niciodată un loc sigur și eu mă întrebam de dimineață cât curaj nebun avem, să mai aducem copii în lumea asta nebună?

Sau poate că nu este curaj nebun, poate că este speranță?

Sursă foto copertă articol: Charles Deluvio on Unsplash