Parenting
Dacă îl vei ruga pe oricare părinte din lumea asta să-ți explice cum se simte iubirea pentru copilul lui, nu va reuși să pună în cuvinte. Pentru că este mai presus de simțiri, mai presus de omenesc.
Iubirea pentru propriul copil nu poate fi explicată altcuiva, pentru că nu se aseamănă cu nimic altceva cunoscut pe acest Pământ.
Nu va exista o altă iubire precum cea pentru copilul tău.
Pentru că oricât de mare ar fi mulțimea de copii printre care te vei afla, inima ta va număra minutele și secundele până va cuprinde inima copilului tău într-o îmbrățișare.
Atașamentul sigur, securizant, din copilărie, este vesta de salvare a viitorului adult.
Am tot auzit ideea că un atașament sigur generează viitori adulți care vor fi incapabili să se descurce în viață, și care nu vor ști nici cum să se îngrijească pe ei înșiși.
Poate că este și o neînțelegere la mijloc, o eroare de percepție. Atașamentul securizant nu înseamnă răsfăț sau copii răsfățați.
Săptămâna asta am avut practică. Și am avut de pregătit o prezentare a unui articol științific, cu referință la formarea noastră. Pentru cine a ajuns mai târziu aici, sunt anul II în formare la psihotraumatologie. Cam la anul pe vremea asta, voi termina formarea. Voi fi deci psihoterapeut.
O colegă a prezentat un articol foarte interesant. Relația dintre adversitățile din copilărie și șomaj. Pe lângă resursele limitate (sărăcie), accesul precar la educație, predictori ai șomajului sunt și neglijența părinților, abuzurile fizice și psihice, divorțul conflictual, relația de cuplu conflictuală a părinților, etc.
Astăzi am citit o informație interesantă și am vrut să o împărtășesc cu voi. Pentru că a rezonat mult pentru mine, ca mamă și părinte, și m-am gândit că poate va rezona și cu voi.
Părinții flamingo își pierd rozul când își cresc puii, ca să și-l recupereze mai târziu.
Păsările flamingo, atât femelele cât și masculii, pierd culoarea roz atunci când își cresc puii. Deoarece este un proces foarte intens, și cea mai mare parte din mâncarea și energia lor, merg către pui.
Să încercăm să ne întâlnim cu copiii noștri acolo unde sunt ei acum, și nu acolo unde ne-am dori noi să se afle.
Iată cel mai ușor exemplu, poate cel mai ușor de înțeles:
Atunci când copiii nu pot ține bine creionul în mână sau stiloul, ajutați-i să-și antreneze și să-și lucreze mușchii degetelor. Oferiți-le plastilină pe care să o modeleze, sau foarfecă cu care să decupeze hârtie. Ori hârtie pe care să o mototolească. Adică exerciții pentru dezvoltarea motricității fine.