Dezvoltare personală
Rândurile de mai jos le-am scris încă de anul trecut. Zac de ceva timp într-o ciornă, nu-mi venea să le eliberez. Însă cumva suprapuse cu perioada de început de an nou, cu rezoluții și planuri noi, cred că este un moment oportun ca acest articol să vadă lumina online-ului. Totul a plecat de la o știre citită în presă și care a fost ulterior difuzată și la tv.
O fetiță de doi ani a murit la Spitalul Fălticeni din cauza anemiei severe. Bunica fetiţei le-a povestit medicilor că micuţa a fost hrănită doar cu lapte şi ceai. Bunica a spus că a fost hrănită doar cu lapte şi ceai. Copila se afla doar în grija tatălui pentru că mama sa este plecată la muncă în străinătate. Cei doi părinţi mai au trei copii. Familia este din comuna suceveană Preuteşti. Când a văzut că mezina se simte rău, tatăl a dus-o soacra lui, care locuieşte în comuna Horodniceni. Femeia s-a speriat şi a sunat la 112. Copila a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la Spitalul Fălticeni, unde a fost diagnosticată cu anemie severă şi insuficienţă respiratorie. (Sursa: aici)
De fapt, titlul ar fi trebui să sune astfel: „De ce să nu copiezi texte.” Și punct.
Însă pentru că știm că de fapt asta nu se va întâmpla niciodată, am ținut totuși să reamintesc de sursă. Pentru că doare, și doare tare.
Pentru că știu că nu este numai durerea mea, ci și a altor colegi ai mei, și pentru că am pățit-o iarăși chiar zilele trecute, m-am gândit să aduc argumente împotriva preluării textelor fără menționarea autorului. Altele în afară de bunul simț, desigur.
Bună iubitule,
Te văd că ești preocupat de jocul tău cu mașinuțe, cum le aliniezi în rând, cu răbdare și cu fericire, fericirea copilăriei prezente. Au trecut trei ani de când ne umpli casa de veselie, de încăpățânare, de chicoteli și de zile mai frumoase. Dar chiar și după atâta vreme, parcă retrăiesc primele momente când erai o mână de om, și parcă ieri, cu multă grijă și emoție, te-am așezat pentru prima oară în pătuțul de acasă. Când ai crescut așa mare, puiule?Nu cu mult timp în urmă te străduiai să faci primii pași, iar acum îți potrivești singur teneșii când ieșim la plimbare. Mă simt mândră de reușita ta, însă în același timp , în secret, mă bucur că mi-ai păstrat mie închisul nasturilor mici, de la cămașa în carouri.
