Unde mergem cu copiii la mare? Anul trecut vă povesteam cum a fost prima noastră experiență la mare cu bebe în vârstă de un an. Anul acesta am fost deja de două ori la mare, câte un week-end și am revenit cu un articol cu impresii despre stațiune, despre cazare și despre mâncare. Și cu ceva poze de la fața locului, poate vă este de folos 🙂
Dacă anul trecut ne-am cazat în Costinești, anul acesta am decis să mergem în Jupiter. Pentru că am tot auzit că este o stațiune pentru familii mai degrabă, cu ceva mai multă liniște în comparație cu neobositul litoral al studenților.
„A venit mamiiiii!”
„Da puiule, a venit mami să te ia de la creșă. Mi-a fost dor de tine.”
Ne luăm de mână și așa mergem până la stația de autobuz. Alteori vrea în brațe. Depinde de ziua pe care a avut-o. Uneori ne oprim în parc unde nu este chip să stea locului o secundă. Așa că începe o cursă de alergat, cățărat, ridicat, coborât și șters praful de pe genunchi.
„Până să ajungi tu acasă nu a plâns deloc. Cum te-a văzut pe tine, cum a început să se răsfețe.”
Sau
Atunci când ai treabă la bucătărie, gătești și mâncarea mai că ia foc, fix atunci copilul vrea în brațele tale. Cu bunica sau bona nu manifestă un asemenea comportament. Ori atunci când cureți în baie cu cine știe ce soluții și ești murdară până la cot iar el în momentul acela, plângând aparent degeaba, vrea la mami.
Astăzi vorbim despre îngrijire personală pentru că oricât de obosită aș fi, înainte de a trage obloanele și de a închide ziua, nu ratez momentul meu de relaxare: o baie fierbinte cu arome parfumate.
Pe 1 iulie a fost ziua mea, iar cu o săptămână înainte am primit spre testare un set de produse de la Family Care. A fost o surpriză frumoasă, mai cu seamă cu cât l-am simțit ca pe un cadou, coletul fiind însoțit și de un bilețel cu gânduri bune. Foarte frumos din partea lor, am apreciat gestul.
Motive să fim stresați se găsesc o mulțime. Din cauza serviciului, a ratelor scadente mâine, am rămas în urmă cu somnul din cauza măselelor celui mic, suntem bolnavi sau pur și simplu am avut o zi proastă. Aia e. Cu toții suntem oameni buni care ne străduim să facem să iasă totul bine, dar se întâmplă să mai dăm greș. Și e în regulă. Pentru că suntem oameni și mai greșim. Așa este în viață. Nu ne judecăm prea aspru, și este foarte bine. Dar atunci când vine vorba de copiii noștri, ridicăm standardele. Din prea multă grijă și prea multă dragoste, îi vrem perfecți, fără de greșeală. Orice scăpare este obrăznicie, neascultare, care se impune ca imediat să fie corectată. Este în regulă ca noi să fim umani, este ok ca noi să avem dreptul la o zi proastă, însă e musai pentru copiii noștri să fie perfecți. Iar acest lucru este incorect față de ei. Și imposibil. Nici unul dintre noi nu este perfect. Mai mult, a încerca să fii perfect, este o povară grea.
Timp liber pentru mama? Este probabil una dintre cele mai mari provocări. Cel puțin pentru mine. De o lună de zile am început serviciul, sunt in mijlocul sesiunii, blogul îmi ocupă și el o considerabilă parte din timp însă totodată Matei este prioritar întotdeauna, și caut să îmi organizez timpul ca să ajung la creșă cât mai devreme astfel încât în drumul spre casă să ne oprim mai întâi în parc, la o înghețată.