Uncategorized

Copilul mai mare, tot copil este

22 septembrie 2020
Postat de Mamă de Matei în Uncategorized
0
Copilul mai mare, tot copil este

Tu ești mai mare, trebuie să înțelegi!

Tu ești mai mare, trebuie să împarți!

Tu ești mai mare, trebuie sa nu te superi dacă te lovește!
Chiar daca mai mare înseamnă doar un an diferență…

Copilul mai mare, tot copil este. Uităm prea des. Nu mai spun de acel trebuie, care este în orice propoziție, iar alăturarea lângă tu ești mai mare, este total nefericită.

Să îi spui unui copil să nu reacționeze, să nu mai ceară, să renunțe la el îi ceri de fapt să renunțe la îndeplinirea nevoilor lui. Adică să se facă nevăzut. Să nu mai fie văzut. Citește mai mult...

Testamentul mamei

11 septembrie 2020
Postat de Mamă de Matei în Uncategorized
0
Testamentul mamei

Sunt zile în care mă uit în jur, mă înfior, pielea mi se face de găină și mai că îmi vine să plâng. Apoi îmi vine să alerg după copil, să îl iau în brațe să îl strâng tare de tot și să nu îi mai dau niciodată drumul în lumea asta urâtă.

Așa simt.

Ai venit pe lume într-un moment în care nu îl planificasem neapărat. Dar sosirea ta în viața noastră a fost speranța și crezul meu într-o lume bună. Pentru că soarele altfel ne încălzește de când tu ești lângă noi, vântul parcă mai tare bate iar ploaia este mai rece. Citește mai mult...

-Ce-i cu tine?

-Nu-i nimic… N-am nimic.

Cortina se lasă. Fiecare se îndreaptă către o altă scenă. El/ea rămâne cu supărarea închisă în sine însuși, nu cumva să deranjeze. Celălalt se mulțumește cu răspunsul de conveniență, nu s-a întâmplat nimic, și își vede de treburi mai departe.

Vi se pare un scenariu cunoscut? Este ceea ce fiecare dintre noi a învățat la un moment dat. Nu vorbim despre emoții, lasă-le să treacă, pentru că vor trece de la sine dacă nu vorbim despre ele. Citește mai mult...

Ziua în care am hotărât să mor ca să pot să trăiesc

26 august 2020
Postat de Mamă de Matei în Uncategorized
0
Ziua în care am hotărât să mor ca să pot să trăiesc
Ziua în care am hotărât să mor ca să pot să trăiesc

Titlul ăsta zace de multă vreme în draft.

Mai întâi a fost o scrisoare. Către el. Însă mult prea intimită ca să fie văzută de toată lumea.

Apoi… au fost bucăți sfărâmate din inima mea și lipite aici. Cum să le dau drumul? Oriunde ar înseamna asta, chiar și pe online.

Însă m-am întors printre vii. Și mă străduiesc să rămân aici. Chiar dacă înseamnă durere. Pentru viață te lupți.

Cine este de aici de mai multă vreme știe deja. Pentru cine nu știe, despre această parte din mine este voba. Citește mai mult...

Un cadru de ceremonii, părinți, rude, prieteni, cu toții emoționați.

Vă declar soț și soție, acum puteți săruta mireasa! ” anunță ofițerul stării civile.

Se lasă liniștea un moment, doar pentru ca în următoarele secunde invitații să pufnească în urale și aplauze. Însă liniștea se mai prelungește puțin.

Mama mirelui, șoptește ușor, aproape imperceptibil, astfel încât camerele de filmat să nu înregistreze vorbele ei: „Scumpule, nu-ți mai suge degetul, e momentul să îți săruți soția! Citește mai mult...