Pentru că tot vorbeam aseară că pentru mame, să meargă târziu la culcare este ca o mini-vacanță. O să revin și o să spun că pentru mame, orice poate fi o mini-vacanță.
Cafeaua caldă băută dimineața, în liniște, înainte să se trezească copiii? Mini-vacanță.
Te îmbraci doar pe tine, fără să fie nevoie să pregătești și copiii? Mini-vacanță.
Mergi să cumperi lapte de una singură? Mini-vacanță.
Pentru cei care au deschis mai târziu Internetul, aflați că subscrisa autoare nu se ocupă doar cu scrisul pe internet sau cu școala de psihologie.
Subscrisa autoare are un serviciu, normă întreagă. Dar pentru că are meseria de contabil, norma întreagă nu există. Un contabil lucrează opt ore, realizând doar sarcini operative. Adică înregistrează documentele aduse de clienți. Clienți care, știind că data scadentă a depunerii declarațiilor este data de 25 ale lunii, aduc documentele contabililor pe data de 20. Sau 24.
Această piesă de puzzle mă trezește in miez de noapte atunci când cuvintele îmi aleargă neobosite prin minte și care își găsesc liniștea abia când își găsesc locul pe hârtie.
Când am pierdut a doua sarcină a mea, am vărsat durerea și neputința în cuvinte grele, de plumb.
M-am despărțit de prieteni și de oameni dragi, abia după ce am recunoscut asta în scris. Deși ei se despărțiseră de multă vreme de mine. Eu încă nu puteam accepta, iar scrisul a fost acceptul și documentul oficial.
Nu am inventat eu sosul de roșii, ca să ne înțelegem. :))) Măi, dar ăsta de-l fac eu, este super bun și am impresia că merge cu orice fel de mâncare. Recomand cu pește, recomand și cu pizza sau cartofi prăjiți. Nu am mai luat ketchup de ani de zile.
Se toacă roșiile mărunt și usturoiul. Se călește usturoiul cu un strop de ulei. Apoi se adaugă și restul de ulei și roșiile. Pe măsură ce încep să fiarbă, se paseză ușor cu lingura de lemn. Se adaugă rozmarinul, sarea și piperul. După zece minute de fierbere, eu mai adaug vreo doi căței de usturoi, ca să se simtă gustul de usturoi proaspăt.
Copiii de vârstă mică răcesc frecvent. Dar cele mai multe complicații apar atunci când răceala se împrietenește cu alte tipuri de răceală sau cu alți viruși, pe un sistem imunitar deja slăbit, din cauza primei răceli.
Concret, atunci când copiii răcesc, ar fi bine ca măcar primele două zile copiii să rămână acasă, sub îngrijiri minime. Și credeți-mă că este infinit mai bine și pentru copilul răcit, și poate salva o jumătate de clasă de la răceală.
Copiii-s o minune. Indiferent de câte zile fripte ne-or face, indiferent de cât de devreme s-ar trezi dimineața, indiferent de cât de greu ni se pare câteodată c-ar fi, îi iubim cu o iubire nepământeană.
Sunt mame care-și iubesc copiii nebunește. Și toată viața lor se învârte în jurul copiilor. Și sunt mame, cu inima rănită, care-și iubesc copiii, dar care nu pot arăta prea multă dragoste. Și fac cât pot.
Ne este atât de greu să vedem binele și bunul la noi, pentru că am învățat că asta înseamnă egoism. Lasă, mai bine să te laude altul, să spună altul cât de bun ești tu.
Problema este că și atunci când trebuie să te laude altul, nici de acolo nu primești mare lucru. Pentru că iarăși am învățat că a-i spune persoanei respective ce ne place la ea, înseamnă să îi dai coarne. Lasă, că mai bine îi face critica. Doar de acolo va învăța, doar asta-i folosește! Restul este doar alint!
Orice ființă care se află în preajma iubirii necondiționate, înflorește. Vă mai amintiți metafora Copilul este floarea soarelui iar mama este soarele? dacă nu o știți, o puteți citi aici.
La fel cum soarele ajută floarea soarelui să crească, la fel și iubirea necondiționată este baza dezvoltării sănătoase. Primul pas, prima condiție. Apoi vin și disciplina, limitele, educația. Dar lucrul cu care începi și care contează cel mai mult este dragostea.
Este greu să fii zâna bună când ești stresată, obosită, când toți trag de tine în toate părțile.
Este greu să fii precum Maria Tereza, toată calmă și o bunătate divină, atunci când ești aproape de epuizare și trebuie în același timp să ai grijă de tine și mai ales de un omuleț care are telecomanda celor mai sensibile butoane ale tale.
Copiii învață de la părinți atunci când părinții sunt autentici. Copiii cresc ( și noi o dată cu ei), văzându-ne pe noi cum greșim și cum îndreptăm greșelile.
Există bărbați pe lumea asta care cred că femeile merg la plajă pentru ca ei să le vadă pielea, sânii și fundul. Și aceiași bărbați sunt deranjați că femeile îndrăznesc să se arate înaintea ochilor lor cu vergeturi, celulită.
” Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare!”