Săptămâna asta am avut practică. Și am avut de pregătit o prezentare a unui articol științific, cu referință la formarea noastră. Pentru cine a ajuns mai târziu aici, sunt anul II în formare la psihotraumatologie. Cam la anul pe vremea asta, voi termina formarea. Voi fi deci psihoterapeut.

O colegă a prezentat un articol foarte interesant. Relația dintre adversitățile din copilărie și șomaj. Pe lângă resursele limitate (sărăcie), accesul precar la educație, predictori ai șomajului sunt și neglijența părinților, abuzurile fizice și psihice, divorțul conflictual, relația de cuplu conflictuală a părinților, etc.

Ceea ce copilul nu primește, foarte rar se întâmplă ca mai pe urmă să poată dărui.

S-a observat că acei copii care au avut parte de o copilărie dificilă din punct de vedere al adversităților, au avut dificultăți în a păstra un loc de muncă.

Pentru că atunci când este dezordine în viața copiilor, ei singuri nu știu să se organizeze. Și mai apoi, ca adulți, le va fi un pic mai greu să învețe asta singuri. Adică să se trezească la timp, să se dea jos din pat, să se pregătească, să se integreze într-un colectiv.

Corelația ratei șomajului cu ACE ( experiențe adverse din copilărie) provine și din stima de sine scăzută, încredere în sine scăzută, comportamente antisociale. Toate acestea sunt consecințele și urmele ACE care se prind de copiii, și cresc o dată cu ei, precum cicatricile.

Ceea ce copilul nu primește, foarte rar se întâmplă ca mai pe urmă să poată dărui.

Un copil care nu a primit empatie, cu greu va dărui empatie.

Un copil care a fost abuzat fizic acasă, cu greu va fi non-agresiv cu ceilalți. Pentru că este la modă să vorbim despre bulying.

Un copil despre care părinții nu se interesează, cu greu își va face o rețea de persoane apropiate, pentru că îi va fi teamă de apropriere, fără măcar să știe asta.

Un copil care nu a fost căutat de părinți când a fost mic, cu greu își va căuta mai târziu părinții.

Photo by Kenny Eliason on Unsplash