Bine ați venit în căsuța mea virtuală. Bucuroasă de oaspeți Eu sunt Loredana și sunt mamă de Matei din 4 iulie 2015. Jobul meu de dinainte de a deveni mamă nu avea nici o legătură cu scrisul, din contră, era pură matematică și logică. Pasiunea pentru scris a existat din totdeauna, însă am început să aștern rânduri pe hârtie abia după ce am cunoscut emoțiile maternității. Matei a fost punctul de pornire pentru a mă reinventa, și în același timp pentru a deveni cine sunt cu adevărat focusăm asupra lor
Citește mai departeÎnainte de orice, haideți să clarificăm niște termeni. Avem rugăminteși reproș.
O rugăminte= Cerere politicoasă (adresată unei persoane) de a face un serviciu sau de a îndeplini o dorință (DEX). Adică un om are o nevoie pe care o exprimă către un alt om, iar abordarea este politicoasă, neagresivă. Ați putea să înaintați un pas, vă rog? Te rog să nu mai țipi la mine. Mă doare.
Ultima perioadă a fost altfel, pentru mine cel puțin. Am pierdut oameni importanți pentru mine, mi-am redefinit așteptările.
Muncesc de când mă știu. Când ești mic, când ești la început, apreciezi fiecare ocazie sau șansă în care poți învăța. Sunt recunoscătoare pentru toate ocaziile ivite, dar prețul cunoștințelor mele a fost prea scump.
Au fost luni în care nu am știut ce înseamnă sâmbătă sau duminică. Fără vreun beneficiu maerial. Doar șansa de a învăța. Îmi prinde bine astăzi? Da. Aș recomanda și altora să procedeze la fel? Nu.
Vrem, nu vrem, ne întoarcem iar și iar la exemple și modele. Copilul își reglează emoțiile după modelul adultului care îl îngrijește.
Nu le putem pretinde copiilor să facă lucruri pe care noi înșine nu le facem. La copiii nu merge principiul să faci ce zice popa, nu ce face popa. Modul lor de învățare este imitarea.
Copiii își reglează comportamentele și emoțiile după noi, părinții, după noi, adulții. Copiii își potrivesc energia cu energia adulților. Părinții trebuie să fie pentru copil un paratrăsnet și nu un fulger. Ciocnirea dintre două fulgere nu aduce lucruri bune.
Mai știți când v-am povestit că am început școala de formare la Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei (ISTT)? Ei bine, am parcurs deja câteva module, iar weekend-ul acesta este plin cu un alt modul.
Astăzi formatorul nostru ne-a rugat să scriem în caiete acestă promisiune către noi înșine:
Și asta este o promisiune pe care orice om ar trebui să o facă sieși însuși, indiferent de profesie.
A trecut de vârsta de șase ani, la toamnă va merge la școală. Știe o grămadă de lucruri pe care eu la vârsta lui nici nu bănuiam că există. Și despre care am învățat la școală abia ceva mai târziu, pe la vreo zece ani.
Am tot negociat și am ajuns la concluzia că o lumină de veghe ar putea fi o soluție. Așa că în week-end vom merge să cumpărăm o astfel de lampă.
Uneori visează urât, așa că ne strigă. De obicei strigă mami. Ca acum doi seri. Când a visat un câine mare. Așa că i-am mângâiat fruntea, l-am pupat și i-am șoptit că se află în patul lui de acasă, iar eu sunt acolo, lângă el. Nu are de ce să îi fie teamă.