Bine ați venit în căsuța mea virtuală.
Bine ați venit în căsuța mea virtuală. Bucuroasă de oaspeți Eu sunt Loredana și sunt mamă de Matei din 4 iulie 2015. Jobul meu de dinainte de a deveni mamă nu avea nici o legătură cu scrisul, din contră, era pură matematică și logică. Pasiunea pentru scris a existat din totdeauna, însă am început să aștern rânduri pe hârtie abia după ce am cunoscut emoțiile maternității. Matei a fost punctul de pornire pentru a mă reinventa, și în același timp pentru a deveni cine sunt cu adevărat focusăm asupra lor
Citește mai departe
Mi-am închipuit maternitatea în mii de feluri. Mi-am planificat pașii cu mii de zile înainte.
Am calculat program de somn, ore de masă. Felul alimentației, măsurători și alte calcule.
Am schițat trăsături și am trasat felul de a fi al unei persoane înainte de a o vedea înaintea ochilor mei. Fiul meu va fi ascultător, vom fi cei mai buni prieteni, ne vom înțelege de minune.
Mi-am propus să nu greșesc. Să nu uit, să nu trec cu vederea, să fiu mereu atentă.
Festivalul Gopo de anul acesta nu ar trebui trecut cu vederea. Cel puțin cele câteva minute de maximă vulnerabilitate de pe scenă. Să nu le trecem și noi cu vederea, așa cum au făcut restul colegilor actriței Viorica Vodă.
Conextul: pe scena premiilor Gopo, echipa filmului Filantropia aniversează 20 de ani de la lansarea peliculei. Actorii au fost întrebați ce a însemnat acest film pentru ei.
Am văzut ieri postarea unei mame care povestește pățania ei cu colierele pentru calmarea durerilor de dentiție. Intenția mea nu este să desființez genul acesta de produse. Probabil că nu este valabil pentru toate colierele. Poate sunt și produse bune, bine făcute, bine asamblate care nu se desprind, etc. Dar chiar și așa, tot merită menționat.
Ce vreau să vă spun este să fiți vigilenți, să nu lăsați bebelușii/copiii nesupravegheați, dacă au astfel de coliere.
Mămica în cauză probabil că a cumpărat colierul de pe Amazon, sau poate că l-a primit cadou. Nici nu mai contează. Iată necazul ei, redat mai jos.
Prima dată când am simțit că mă depășește situația și că acolo, în acel moment nu am ce face mai mult decât a-i fi alături, a fost ziua în care a plâns pentru că nici un copil din parc nu a vrut să se joace cu el.
Ne aflam într-un parc de cartier. Avea o minge de fotbal. A întrebat mai mulți copii, unii dintre ei chiar se jucau singuri. Păreau pretendenți buni. Vrei să ne jucăm? I-a întrebat pe rând, pe fiecare. Unii i-au spus că nu, alții nici nu i-au răspuns.
A fost o vreme când credeam că a avea copii este un act de curaj. Și că ai nevoie de anumite aptitudini, astfel încât să poți avea grijă de copii. Și de alte aptitudini ca să reușești să împletești propriile tale dorințe și vise, propria ta viață cu viața copilului tău.
A fost o vreme în care pentru mine, mamele erau efectiv o specie superioară. Pentru mine, toate mamele aveau o aură nobilă. A fi mamă mi se părea a fi ceva ce eu nu aș putea să fiu nici într-o mie de ani.