A trecut de vârsta de șase ani, la toamnă va merge la școală. Știe o grămadă de lucruri pe care eu la vârsta lui nici nu bănuiam că există. Și despre care am învățat la școală abia ceva mai târziu, pe la vreo zece ani.

Și cu toate astea, lui încă îi este frică de întuneric.

Am tot negociat și am ajuns la concluzia că o lumină de veghe ar putea fi o soluție. Așa că în week-end vom merge să cumpărăm o astfel de lampă.

Uneori visează urât, așa că ne strigă. De obicei strigă mami. Ca acum doi seri. Când a visat un câine mare. Așa că i-am mângâiat fruntea, l-am pupat și i-am șoptit că se află în patul lui de acasă, iar eu sunt acolo, lângă el. Nu are de ce să îi fie teamă.

Și-a așezat capul între mâna mea dreaptă și coaste. L-am mângait ușor pe obraz, pe părul fin, apoi mi-am așezat mâna stângă pe spatele lui, simțându-i respirația ușoară. Adormise. Și nu departe de atunci, am adormit și eu.

M-am trezit când mâna lui o mângâia ușor pe a mea. Deschid ochii, și mă întorc spre el:

-Mami, întoarce-te cu fața spre mine, ca să te iau în brațe. Că nu pot să te iau așa, când stai cu spatele.

M-am întors cu fața spre el. Și-a așezat mâna ușoară ca o pană în jurul gâtului meu. Am închis ochii și în tăcerea nopții, inima-mi sălta a bucurie, a iubire, a sentimente ce încă nu au corespondente în limba vorbită.

Gândul ce mi-a plutit în minte înainte de a adormi de-a binelea a fost: Cum ar fi viața noastră dacă și noi am ști să spunem atât de clar ce avem nevoie? Cum ar fi dacă și noi, adulții, am ști cum să cerem atât de simplu și curat– întoarce-te cu fața spre mine, ca să te iau în brațe-?

Cum ar fi viața noastră dacă am ști să articulăm atât de clar: am nevoie de iubire, am nevoie de tine. Aici, acum, cu fața spre mine…?

Sursă foto coppertă articol: Jenna Christina on Unsplash