Cum îi învățăm pe copii autocontrolul emoțiilor? Este o întrebare pe care o primesc des.

Înainte de a răspunde, aș vrea să clarificăm ceva împreună.

Nu ne putem controla emoțiile. Putem însă să controlăm, mai bine spus să ne autoreglăm reacțiile la emoții și comportamentele ca reacții la emoții. 

Adică nu poți să îi spui cuiva : Controlează-te și nu mai fi trist! Te rog să te controlezi și să nu mai plângi! Pentru că efectiv oamenii nu pot face asta. Avem nevoie să ne descarcăm emoția. Avem nevoie să fim bucuroși, triști, speriați, nervoși. Este firesc. Însă ce putem face cu adevărat este să ne controlăm reacția la emoție, astfel încât să nu ne facem nouă rău sau celor din jur.

Emoțiile.

Înainte de orice comportament pe care copiii au nevoie să îl învețe, copiii au nevoie să învețe care sunt emoțiile și să le recunoască. Nu ai cum să controlezi ceva ce nu (re)cunoști.

Și sper că toată lumea este conștientă că cunoașterea emoțiilor nu se poate învăța de la doi ani. Și nici într-o jumătate de oră. Așa că dacă o să mai vedeți copiii care fac un tantrum în magazin, nu înseamnă (neapărat) că sunt needucați. Trantrumul este reacția de copleșire pe care o simți atunci când te simți foarte frustrat și necăjit, și efectiv îți vine să îți bagi piciorul. Adulții mai șuierăo înjurătură în gând sau printre dinți, găsesc o formă non-agresivă de descărcare. Copiii nu știu cum să facă asta, și oricum ei funcționează pe senzorial. Deci se vor da cu fundul de pământ sau își vor încrucișa mâinile și vor plânge.

Cum îi putem învăța să își recunoască emoția?  

Mai întâi, noi adulții trebuie să cunoaștem emoțiile, ca să le putem numi. Acum văd că ești furios, acum ești trist, acum ești bucuros, etc... Mai departe, verificăm cu ei ce simt, corporal. Pentru că aceasta este limbaj copiilor, foarte mult corporal. Simți fluturași în burtică? Simți că te arde burtica? Îți vine să țopăi? Un alt mod foarte util de învățare a emoțiilor sunt cartonașele cu emoții. Și sunt o mulțime în magazine. 🙂

• 

Autoreglarea.

Autoreglarea emoțiilor nu este o aptitudine cu care copiii se nasc. Pentru că atunci când copiii sunt mici, chiar de când se nasc, ei au activat modul de supraviețuire. De aceea copiii plâng când le este foame, de aceea plâng când sunt departe de mama. Pentru că instictul lor le spune că sunt dependenți de mamă ca să trăiască. Și tocmai de aceea autoreglarea emoțiilor nu poate începe de la șase luni, de exemplu.

Ce înseamnă să înveți un copil să se autoregleze? Înseamnă să îl înveți cum să reacționeze atunci când este copleșit de o emoție. Dar înainte să îl înveți, trebuie să înțelegi cum reacționează el în primă instanță. Atunci când copilul e supărat, îl putem întreba: Ce simți acum? Îți simți burtica tare, încordată? Ce pot face pentru burtica ta, ca să nu mai fie tare? Și copiii vor vrea să fie luați în brațe, iar acesta e cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru ei. Își vor liniști respirația, își vor plânge supărarea, și tensiunea se va elibera. Și asta vor ști să facă cu ei înșiși, în viitor, singuri, când vor avea nevoie.

Pentru că soluția nu este să nu mai plângă sau să nu mai fie supărați. Soluția este să își consume supărarea într-un mod în care nu este distructiv pentru ei însuși și pentru cei din jur.

Cum îi învățăm pe copii autoreglarea emoțiilor?

Cu răbdare, cu blândețe, cu exemplu nostru personal. Copiii vor reacționa la mediu la fel cum o facem și noi. Fix la fel. Pentru că acest model îl primesc, pentru că asta văd. Iar copiii învață prin ceea ce văd și fac efectiv, și mai puțin prin ceea ce aud. Vrei să învețe să se liniștească singur când va fi mare? Atunci repetă asta cu el, cu răbdare, cu blândețe și cu fermitate.

Este un plan cu bătaie pe termen lung, însă altfel nu se poate. Iar dacă nu primesc model de autoreglare atunci când sunt mici, pot să înveâe și mai târziu când vor fi mari, însă va fi mult mai greu.
Pentru că la ceea ce ai învățat ani de zile te întorci natural, în mod inconștient, în timp ce un comportament nou învățat trebuie exersat în mod conștient, voluntar.

Toate cele de mai sus merg foarte bine atunci când părinții stau bine cu propriile emoții și frustrări. De aceea este important și necesar ca părintele să fie cât de cât așezat cu el însuși ca să poată fi suport real pentru copil.

Sursă foto copertă articol: Pinterest