Vrem, nu vrem, ne întoarcem iar și iar la exemple și modele. Copilul își reglează emoțiile după modelul adultului care îl îngrijește.

Nu le putem pretinde copiilor să facă lucruri pe care noi înșine nu le facem. La copiii nu merge principiul să faci ce zice popa, nu ce face popa. Modul lor de învățare este imitarea.

Copiii își reglează comportamentele și emoțiile după noi, părinții, după noi, adulții. Copiii își potrivesc energia cu energia adulților. Părinții trebuie să fie pentru copil un paratrăsnet și nu un fulger. Ciocnirea dintre două fulgere nu aduce lucruri bune.

Nu te poți aștepta ca un copil să se oprească din țipat, când tu însuți nu te-ai oprit din țipat. Să țipi la copil să se oprească din țipat este un mesaj foarte confuz pentru copil. Este un mesaj care nu prea face sens.

Dacă adultul, în momentul dificil, de criză, se află în afara controlului, este nervos și țipă, oare cum credeți că va reacționa și copilul, la rândul lui?

Cum mai spuneam și cu alte ocazii, pacea copilului începe cu mama.

Nu poți face un tantrum în timp ce propriul copil face un tantrum. În situația asta este nevoie de un adult care să gestioneze sănătos copleșirea asta de emoții, pe care copilul o experimentează.

Copiii ne urmăresc non-stop, ne aud chiar și atunci când noi avem impresia că nu ne ascultă. Și absorb, tot ce prind, ce aud, ce văd. Faceți un mic exercițiu când aveți un pic de vreme.

Faceți ce fac copiii voștri. Observați-vă. Ce vedeți, ce auziți, ce simțiți?

Despre cum să ne gestionăm noi, ca adulți, crizele de furie, am scris aici.

Sursă foto copertă articol: Andrik Langfield on Unsplash