Bine ați venit în căsuța mea virtuală.

Bine ați venit în căsuța mea virtuală. Bucuroasă de oaspeți Eu sunt Loredana și sunt mamă de Matei din 4 iulie 2015. Jobul meu de dinainte de a deveni mamă nu avea nici o legătură cu scrisul, din contră, era pură matematică și logică. Pasiunea pentru scris a existat din totdeauna, însă am început să aștern rânduri pe hârtie abia după ce am cunoscut emoțiile maternității. Matei a fost punctul de pornire pentru a mă reinventa, și în același timp pentru a deveni cine sunt cu adevărat focusăm asupra lor

Citește mai departe

Timpul trece prea repede și totuși suntem mereu pe grabă

16 februarie 2020
Postat de Mamă de Matei în Maternitate
4
Timpul trece noi ne grabim

Ne trezim de dimineață, îți pregătesc micul dejun, iar cât mănânci, eu mă pregătesc pentru o nouă zi de serviciu. Uneori mă mai chemi atunci când un fir de gem a atins felia simplă cu unt. O tragedie. Apoi urmează spălatul pe dinți, pe față și îmbrăcatul.

Mai repejor, că altfel întârziem. Tu la grădiniță, eu la serviciu. Să ne grăbim.

Tot pe grabă, plec de la serviciu ca să ajung la tine. Fața ți se luminează și strigi tare Mamaaaaaa. Mă bucur și eu atunci când în sfârșit te simt în brațele mele. Îți scot șosetele desperecheate din dulap, una e cu Spiderman cealaltă cu Batman, și îți acopăr piciorușele perfecte, pe care le-aș săruta într-una. Citește mai mult...

Și dacă vreodată ai să mă întrebi cât de mult te iubesc, copilul meu, am să îți răspund că iubirea mea a trecut demult de granițe, de timp și de lume.

„Cât mă iubești tu, pe mine, mamă?” ai să întrebi. Iar inima mea îți va răspunde : „A scris despre tine pe mii de pagini în inimă, căci toată hârtia din lume nu ar fi fost de ajuns.”

Îți va răspunde luna, care de dragul ochilor tăi, se apleca spre Pământ, doar ca să te privească mai îndeaproape. Și în fiecare seară, negreșit, încadrat de rama ferestrei, luna ne regăsea de fiecare dată la fel: tu în brațele mele, privind dincolo de stele, fascinat de strălucirea lor iar eu fascinată strălucirea ta. Și zâmbind, luna lumina mai tare. Citește mai mult...

Micul meu mare,

Prima zi din viața ta a fost cea mai frumoasă zi din viața mea. Și încă nu a venit ziua care ar putea să încerce măcar să o egaleze.

Oricâte rânduri aș așterne tot nu aș putea să acopăr în cuvinte dragostea pe care ți-o port. Aș așeza la picioarele tale fericirea pe care o simt dar tot pământul nu ar putea să o cuprindă.

Te iubesc în serile geroase de iarnă în care căldura familiară a casei ne este loc de joacă. Și în diminețile în care crâmpeie aurii de soare ne bat în geam iar noi încă nu ne putem despărți de dulcele somn. Te iubesc în vis, te iubesc în timp ce spăl rufe ori atunci când mănânc înghețată. Termenul de permanență cu siguranță de inima unei mame a fost creat. Citește mai mult...

Nu am făcut retrospective. Nici nu am cântărit ce a fost. Nu mi-am setat rezoluții și nici nu mi-am programat scopuri de îndeplinit. Însă ce voi putea să fac mă voi strădui să fac cât mai bine.

Pentru fiecare zi din anul ce vine îmi doresc să ne găsească sănătoși. Să ne trezim dimineața iar ochii mei somnoroși să întâlnească celelalte perechi de ochi, la fel de somnoroși, și să fiecare să vadă în ei sclipirea de bucurie și de binecuvântare, căci suntem împreună. Citește mai mult...

De câțiva ani, am observat o tendință. Oamenii nu se mai pregătesc pentru Sărbători așa cum o făceau o dată. Sau așa cum ne amintim și noi, din copilărie. Femeile spălau casa pe dinăuntru și o văruiau. Bărbații curățau pe afară și dereticau pe lângă casă.

Rudele se strângeau laolaltă din toate colțurile țării și găteau bunătăți din care gustau practic de două ori pe an. De Paște și de Crăciun. Copiii alergau prin casă și pe afară, uneori intrau pe furiș în camerele mai friguroase, unde nu se făcea focul, și astfel câțiva biscuiți dispăreau ca prin farmec. Citește mai mult...