Bine ați venit în căsuța mea virtuală.
Bine ați venit în căsuța mea virtuală. Bucuroasă de oaspeți Eu sunt Loredana și sunt mamă de Matei din 4 iulie 2015. Jobul meu de dinainte de a deveni mamă nu avea nici o legătură cu scrisul, din contră, era pură matematică și logică. Pasiunea pentru scris a existat din totdeauna, însă am început să aștern rânduri pe hârtie abia după ce am cunoscut emoțiile maternității. Matei a fost punctul de pornire pentru a mă reinventa, și în același timp pentru a deveni cine sunt cu adevărat focusăm asupra lor
Citește mai departe
Săptămâna ce tocmai se încheie a fost una plină. Am avut școală (formarea mea), serviciul, casa, mâncarea, blogul. Dar am făcut și lucruri noi, care m-au scos din zona de confort. Spre exemplu, să vorbesc în fața camerelor de filmat și în prezența oamenilor. Veți vedea într-un proiect viitor.
Dar ziua de luni, 27 februarie 2023, este o zi pe care probabil o voi uita mai greu. Pentru că am pășit pentru prima dată în Parlament. Și nu pentru a-l vizita, ci pentru a primi un premiu. EU. Să primesc un premiu, la Palatul Parlamentului!
Am citit cartea Învățare dintr-o suflare. Și am trecut de la revoltă la compasiune, de la furie la empatie, de la uimire la apreciere. Aproape de la o pagină la alta. Atât de rapid.
Pe scurt, cartea este practic o autobiografie, a unei fiice, acum femeie, care a crescut în religia mormonilor, cu educație realizată acasă, de către părinți, departe de lume.
Ea, mezina familiei, și cei șase frații ai ei, au fost născuți acasă, fără să fie înregistrați la stat (statul și oamenii erau Illuminati), fără să se facă apel vreodată la doctori, indiferent de cât de grave erau accidentele, pentru că doar Dumnezeu vindecă.
Cum să vă spun eu oare că parcă mai ieri vă povesteam despre emoțiile primei zile de la creșă, apoi de la grădiniță?
Și cum să vă spun eu astăzi, că tocmai s-au împlinit o sută de zile de când copilul meu, ieri bebeluș, a început școala?
Problema nu este cum să vă spun vouă, problema este cum să îmi spun mie?…
Pe 27 februarie s-au împlinit o sută de zile de când Matei a început clasa pregătitoare. În vacanța dintre module am avut ca temă de realizat un proiect prin care să marcăm acest eveniment.
Un nou membru al familiei. Sunteți trei de acum.
Mama copilului tău a adormit hrănind puiul de om. Puiul ei, al tău, al vostru.
Miros la fel, ei doi. Dulceață de lapte.
Îți privești soția, iar boțul de om adormit la pieptul ei pare că este piesa de puzzle despre care nu ai știut niciodată că lipsește, dar care în același timp, completează perfect puzzle-ul familiei voastre.
Îi privești dormind. Ei respiră la fel, cu pieptul în sus și în coborâre, în acord cu un singur val. Nu îi mai poți separa. Ca și scoicile care-și țes perlele, și care pot fi separate abia când perla-i gata.
Săptămâna asta am avut practică. Și am avut de pregătit o prezentare a unui articol științific, cu referință la formarea noastră. Pentru cine a ajuns mai târziu aici, sunt anul II în formare la psihotraumatologie. Cam la anul pe vremea asta, voi termina formarea. Voi fi deci psihoterapeut.
O colegă a prezentat un articol foarte interesant. Relația dintre adversitățile din copilărie și șomaj. Pe lângă resursele limitate (sărăcie), accesul precar la educație, predictori ai șomajului sunt și neglijența părinților, abuzurile fizice și psihice, divorțul conflictual, relația de cuplu conflictuală a părinților, etc.