Nu știm să respectăm alegerile oamenilor.

A fost mai întâi Delia, care a declarat că nu își dorește copii. Și toată țara și-a pus mâna la gură, într-o uimire scandaloasă, ca și cum ar fi spus o blasfemie.

Un val de păreri nesolicitate de altfel de către Delia, a inundat online-ul și toată presa. Altă știre mai importantă nu exista la vremea aceea. Un domn chiar a declarat în online că nu-i o femeie care merită luată de nevastă, pentru că masculii au nevoie să lase urmași. Stai, cum?! Oare l-o fi întrebat Delia ceva?

Acum este Dana Nălbaru. Peste tot.

Eu nici măcar nu am văzut podcastul și cred că l-am văzut totuși pe tot, din bucăți, pentru că abundă cu secvențe în orice rețea deschizi: Facebook, Instagram, Tik-Tok. Toată presa vorbește DOAR despre asta. Iar oamenii, vorbesc și ei.

Că e bine ce a făcut Dana, că nu e bine. Că nu trebuia să vorbească despre religia ei, pentru că a creat de fapt mai multă confuzie. Că nu te poți pocăi cu adevărat când totuși ai bani, și trăiești mai bine decât majoritara oamenilor. Ca să te pocăiești cu adevărat, ar trebui să fii sărac, cum ar veni.

Noi chiar nu știm să respectăm alegerile oamenilor. Doar să ascultăm și atât. În clasa lui Matei se face acest exercițiu zilnic, în fiecare dimineață. Copiii povestesc ceva, ce au făcut cu o zi în urmă, iar ceilalți copii doar ascultă. Fără să comenteze, fără să adauge ceva.

Câtă vreme ești preocupat de viața altuia, nu mai ai vreme să o trăiești pe a ta.

Dana a declarat că viața de familie și de casnică îi place, o împlinește. O bucură să facă pâine și spele rufe. Dana (și)-a găsit locul în credință, și în lume.

Știe ce o face fericită, știe ce își dorește pentru ea și pentru copiii ei. Poate că asta de fapt ne provoacă să îndreptăm către ea toate judecățile noastre.

Ne macină o invidie, de altfel firească, căci uite cât de nemulțumiți suntem noi cu viețile noastre. Vrem mai mult și nu știm ce vrem. În timp ce există oameni în lume care știu ce vor și sunt fericiți. Sau măcar împliniți.

Eu m-am oprit din bârfă. Și din datul cu părerea.

Nici măcar de amuzament nu mai fac asta. Nu este treaba mea, dacă nu mă impactează în mod direct ce face omul respectiv, atunci nu am de ce să îmi dau cu părerea. În mod sigur este și rezultatul formării mele de psihoterapeut.

Delia nu face copii? Ok, și de ce mă afectează pe mine?

Dana și-a găsit drumul și e fericită? Minunat! Poate mă inspiră și pe mine.

Sau poate doar o să mă bucur că în lumea asta, mai există oameni cu adevărat fericiți! Și pot să mă bucur fără să comentez prea multe.

Când începi să te concentrezi pe tine și pe viața ta, începi cu adevărat să te vezi, cu ce ai, cu ce nu ai, și de abia de atunci începi să trăiești.

Pentru că atâta vreme cât ești preocupat de viața altuia, nu mai ai vreme să o trăiești pe a ta.

Oamenii au sesizat că nu mai judec oamenii atât de ușor. Că nu mai bârfesc. Și nu le place atunci când nu intru în jocul lor. În ochii lor mă cred superioară lor. Dar răutățile nu mă mai ating. Și nici părerile. Pentru că știu cine și cum sunt. Pentru că eu am scopul meu și viața mea, și nu am atât de mult timp, încât să includ lucruri care nu mă privesc sau care nu sunt despre mine.

Photo by Ales Maze on Unsplash