Aceasta este o poveste terapeutică, pe care am auzit-o și eu la rândul meu, la un moment dat. Merită împărtășită, cu siguranță. Am mai adaptat-o eu, în câteva locuri, întrucât nu o pot reproduce cu exactitate.
A fost o dată un peștișor care trăia într-un acvariu. Iar în acest acvariu, nu mai curățase nimeni apa de ceva vreme. Și mizeria se tot aduna, apa se îngălbenea. Peștișorului îi era tot mai greu să respire, să se odihnească, să trăiască.
Mediul acesta este foarte obositor pentru mine. Îmi este tot mai greu, pe zi ce trece. Am nevoie de o vacanță, departe de locul acesta, ca să îmi revin. Să mă odihnesc, să mă însănătoșesc.
A ajuns peștișorul într-un acvariu, în care apa era limpede precun un cer senin de vară. Apa era oxigenată, putea vedea atât de clar! Nici urmă de mizeri, ori culoare greoaie. Ba chiar a ajuns de câteva ori și pe malul unei ape adevărate, înotând liber, sub soarele dimineții.
Unde apa era la fel de tulbure, așa cum o lăsase. Unde abia se distingea ceva, mai departe de pereții propriului acvariu. Unde și-a păstrat prospețimea dobândită în vacanță, doar pentru o săptămână. Apoi a ajuns în același punct din care plecase.
Atunci când simți că ai obosit, că nimic nu mai merge, că viața îți devine tulbure, nu este suficient să iei vacanță de la viața ta. Și de la mediul în care trăiești.
Soluția este să te îndrepți către viața pe care o dorești. Iar asta poate însemna efort la început. Să cureți acvariul, să îndepărtez mâzga, să oxigenezi apa.
Iar dacă nu poți curăța mediul în care te afli, poate soluția cea mai bună ar fi să schimbi mediul. Nu este ușor, dar nici imposibil nu este. Cere ajutor, citește, întreabă, verifică. Nu este nevoie de pași mari, orice pas mic e un pas înainte.
Dacă ai un serviciu care te epuizează, cu un colectiv sau un șef care te epuizează, concediul nu va rezolva problema asta.
Dacă locuiești în aceeași casă cu alte persoane, cu care ești într-un conflict constant, o vacanță nu va rezolva problema asta.
Este greu, și eu știu foarte bine. Am plutit multă vreme în acvariul cu apă tulbure, după care m-am zbătut pe uscat, ca să mă întorc în același acvariu cu apă tulbure. Dar am căutat, m-am zbătut în continuare, deși simțeam că este un efort fără rezultate. Până când am curățat acvariul. Am pus limite, am început să mă îngrijesc, Fizic și emoțional.
Într-o zi îmi cumpăr lalele, și mai oxigenez acvariul. În altă zi, merg la un masaj. Altă dată, îmi dau voie să fiu tristă pentru că am greșit sau am eșuat. Și să mă împac cu asta. Mi-am setat limite în muncă și la ora șase închid calculatorul de birou. Nu mai scriu articole noaptea, decât dacă nu mă lasă să dorm.
Photo by Esteban Bernal on Unsplash