În popor era o vorbă: Femeia însărcinată să nu fie supărată. Să cânte, să fie bucuroasă. Căci copilașul ce se coace în burtică, simte tot, aude tot, trăiește ce trăiește mama. Prin ea, o dată cu ea.
Toată lumea orbitează în jurul burții rotunde. Toate poftele posibile i le facem mamei și găsim o cale să facem și imposibilul. Și foarte bine că se întâmplă așa, căci nu toată ziua un om crește pe dinăuntrul lui un alt om. Merită mama tot și tot ce este mai bun.
În primii doi ani de viață, mama și bebelușul trăiesc într-o simbioză. Bebelușul nu poate trăi fără mama. Fără căldura ei, fără vocea ei, fără ea. Pentru bebeluș, mama este însăși viața, este tot ce cunoaște.
Copilul crește, dar tot mama rămâne spațiul sigur, primordial. Dacă mama nu este bine, copilul nu este bine. Copiii își ghidează comportamentul după reacțiile mamei. Mai știți experimentul cu mamele și bebelușii, în care atunci când mamele rămân inexpresive, bebelușii încep să plîngă?
Pentru cine nu îl știe sau pentru cine nu își amintește, voi lăsa un link către video mai jos ( a se vedea de la secunda 30):
Dacă mama este necăjită și supărată, o tristețe îl va apăsa și pe copil, sau pe bebeluș. Chiar dacă mama va încerca să ascundă supărările de copil. Sufletul nu îl poți ascunde. Nu de cealaltă bucată de suflet ruptă din el.
Dacă mama va fi bucuroasă, dacă va avea sprijin și suport, dacă va avea oameni în jur cu care să împartă amărăciunea, și copilul va fi mai ușor, mai liber.
Acesta este un mesaj pentru tații copiilor mamelor. Pentru soți. Pentru mamele mamelor noi. Pentru soacrele mamelor noi. Pentru rude, vecini, prieteni. Pentru oamenii oarecare de pe stradă. Pentru cei care deschid gura înainte să judece. Pentru cei care nu reușesc să ofere o vorbă bună.
Îngrijește mama și vei îngriji și copilul. Bebelușii trăiesc tot ceea ce trăiesc și mamele lor.
Dacă neglijați sau răniți o mamă, nu îi veți face doar ei rău. Ci și copilului ei. Ci și copilului tău.
Sursă foto copertă articol: Raul Angel on Unsplash