Să nu poți să îți ajuți copilul este unul dintre cele mai grele lucruri de îndurat în viață

2 mai 2022
Postat de Mamă de Matei în Maternitate
1
Să nu poți să îți ajuți copilul este unul dintre cele mai grele lucruri de îndurat în viață

Prima dată când am simțit că mă depășește situația și că acolo, în acel moment nu am ce face mai mult decât a-i fi alături, a fost ziua în care a plâns pentru că nici un copil din parc nu a vrut să se joace cu el.

Ne aflam într-un parc de cartier. Avea o minge de fotbal. A întrebat mai mulți copii, unii dintre ei chiar se jucau singuri. Păreau pretendenți buni. Vrei să ne jucăm? I-a întrebat pe rând, pe fiecare. Unii i-au spus că nu, alții nici nu i-au răspuns.

La un moment dat, a dispărut din raza mea vizuală. Nu l-am mai zărit pe nicăieri. Inima a început să-mi bubuie, să-mi spargă pieptul. A mai vrut el să plece cu niște copii din parc, când era mai mic. Dar nu ar fi avut timp, doar ce îl văzusem un pic mai devreme.

Așa că l-am căutat. Și l-am găsit. Ghemuit într-o căsuță, dintr-un tobogan. Cu genunchii strânși și cu capul pe genunchi. Plângând.

M-am așezat ușurel, alături. Ce s-a întâmplat?, l-am întrebat. De ce plângi? Și printre lacrimi și printre muci, a zis: nimeni nu vrea să se joace cu mine. Nu am nici un prieten…Și am simțit inima-mi crăpându-mi în piept.

Cât de neputincioasă m-am simțit, și furioasă în același timp. Furioasă pentru că parcă era prea devreme ca să afle de unele realități ale vieții. Știu că oricum s-ar fi întâmplat o dată și o dată, dar aș fi vrut să mai amân puțin momentul.

Dar asta e viața. Nu e numai după cum vrem noi.

Nu îl voi putea ajuta tot timpul. Știu. Dar îi voi sta alături indiferent de cât greu i-ar fi. Și voi fi pregătită să îmi deschid brațele larg atunci când îmi va cere. Altfel, voi aștepta în tăcere.

Să îți vezi copilul suferind și să nu il poți ajuta, este unul dintre cele mai grele lucruri in viața de părinte și în viață in general.

De câte ori nu mi-am dorit să pot lua durerea lui asupra mea? Să îmi lipesc pielea de pielea lui, și durerea lui să se lipească de pielea mea și pe el să nu îl mai doară. Mi-aș fi cusut durerea lui de piele și aș fi purtat-o zi de zi, prin lume.

Pe măsură ce copiii cresc, cresc și problemele, apar situații mai complicate, mai diverse. Și tot ce putem face este să fim alături. Cu ce avem fiecare. O vorbă bună, o îmbrățișare, o acceptare a situației așa cum este ea. Singura persoană din toată lumea care poate iubi și accepta necondiționat un om este doar propria lui mamă.

Sigur, că acestea sunt situații importante dar poate nu neapărat vitale. Și gândul meu nu poate să nu se îndrepte către mamele ale căror copii îndură foamete, teroare, război. Către mamele ale căror copii se luptă zi de zi cu boli crunte, nemiloase. Câtă neputință dureroasă se răsucește în inima lor!…

Mamele copiilor afectați de război, sirieni, ucraineni, ruși, iranieni, ar trebui purtate zilnic în rugăciunile noastre.

Mamele copiilor bolnăviori ar trebui purtate zilnic în rugăciunile, noastre, ale tuturor.

Mamele ale căror inimi se topesc neputincioase la suferința copiilor lor, ar trebui purtate în gândurile și rugăciunile noastre.

Căci să nu poți să îți ajuți copilul este unul dintre cele mai grele lucruri de dus în viață și este nevoie de foarte multă tărie și putere ca să poți îndura asta.

Să fiți blânzi cu părinții, au inima deja încărcată…

Sursă foto copertă articol: Wander Fleur on Unsplash

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.