Bine ați venit în căsuța mea virtuală.
Bine ați venit în căsuța mea virtuală. Bucuroasă de oaspeți Eu sunt Loredana și sunt mamă de Matei din 4 iulie 2015. Jobul meu de dinainte de a deveni mamă nu avea nici o legătură cu scrisul, din contră, era pură matematică și logică. Pasiunea pentru scris a existat din totdeauna, însă am început să aștern rânduri pe hârtie abia după ce am cunoscut emoțiile maternității. Matei a fost punctul de pornire pentru a mă reinventa, și în același timp pentru a deveni cine sunt cu adevărat focusăm asupra lor
Citește mai departe
Tocmai ce am ajuns acasă, ne-am întors de la țară. Cred că vă mai amintiți contextul, face parte din lucrurile greu de făcut luna asta. Pe scurt, astăzi am gătit pentru câteva zeci de persoane. A fost parastasul de un an al lui mamaie. Da, a trecut deja un an…
Anul trecut, la priveghi și înmormântare, a fost tare greu. Greu pentru toți cei care ne-am adunat acolo. În ultima zi din octombrie, rece, întunecată, grea.
Nu da vina pe bebeluș este o formă de a spune: sigur că nimeni nu dă vina de-adevăratelea pe un bebeluș.
Însă dacă am putea vedea asta din perspectiva unui frate mai mare, atunci poate ar putea ajuta sau ar putea fi un prim pas în evitarea/ diminuarea geloziilor dintre frați.
Venim cu bebelușul acasă. Iar fratelelui mai mare îi spunem:
Nu mai face gălăgie pentru că doarme bebelușul.
Nu putem să mergem acum în parc, pentru că bebelușului îi este foame.
Am reușit să răcesc. Nu am mai răcit de mult așa. Cu nas înfundat, mă dor oasele și mușchii, și sinusurile. Și capul, evident. Dar am atât de multă treabă luna asta (știți, că vă povesteam aici) încât nu prea am vreme să zac.
Așa că azi am rămas acasă, ca să nu fericesc cumva vreo colegă de la birou cu răceala mea. Dar nu înseamnă că am avut vreme să zac. Nicidecum!
M-am trezit, mi-am făcut un ceai și mi-am luat vitaminele. Matei a plecat la școală ( l-a dus taică-su), iar eu am terminat de editat un text care trebuie să fie gata astăzi. L-am trimis, apoi am stat înfășurată în pătură vreme de cincisprezece minute.
Seînvațăînbrațe. Baubaul mamelor și al copiilor, care bântuie încă de când copilul este doar un bebeluș. De fapt, mamele sunt atenționate despre acest baubau, cu mult înainte ca pruncul să vină pe lume. Încă de pe vremea când el încă se coace în burta mamei.
Mi-au spus să nu te țin în brațe. Chiar dacă plângi, chiar de ești supărat ori ești singur. Te va manipula cu plânsul lui, mi-au spus. Iar eu am râs pentru că știam că bebelușii nu sunt capabili să manipuleze. Din punct de vedere anatomic și științific, vorbind.
Nu vă rețin mult, dar trebuia să scriu asta aici. În dimineața asta, la cafea (și la un ceai pentru răceală), am avut o conștientizare. Pregătiți-vă, luați un scaun, luați un loc.
2019 a fost acum aproape patru ani! Cum?! Da. 2019, 2020, 2021, 2022.
Nu știu cum sunt alții, dar eu am impresia că 2019 a fost anul trecut.
Lumea s-a oprit de când a început pandemia. Lumea, adică oamenii, pentru că planeta încă se rotește (slavă Domnului!), iar zilele trec, anii se adună. Altfel nu îmi explic cât de repede s-au scurs anii ăștia pe lângă noi.