Pastilele sunt bune pentru răceală, dar grija celuilalt pentru tine este medicamentul care te vindecă de fapt

12 octombrie 2022
Postat de Mamă de Matei în Dezvoltare personală
0
Pastilele sunt bune pentru răceală, dar grija celuilalt pentru tine este medicamentul care te vindecă de fapt

Am reușit să răcesc. Nu am mai răcit de mult așa. Cu nas înfundat, mă dor oasele și mușchii, și sinusurile. Și capul, evident. Dar am atât de multă treabă luna asta (știți, că vă povesteam aici) încât nu prea am vreme să zac.

Așa că azi am rămas acasă, ca să nu fericesc cumva vreo colegă de la birou cu răceala mea. Dar nu înseamnă că am avut vreme să zac. Nicidecum!

M-am trezit, mi-am făcut un ceai și mi-am luat vitaminele. Matei a plecat la școală ( l-a dus taică-su), iar eu am terminat de editat un text care trebuie să fie gata astăzi. L-am trimis, apoi am stat înfășurată în pătură vreme de cincisprezece minute.

M-am așezat la calculator, unde am lucrat destul de intens. Nu îmi permit în momentul acesta să las ceva în urmă, pentru că altfel risc să se prăbușească toate peste mine. Am mai făcut și pauze, ca să mănânc. Am reușit să mănânc doar o felie de pâine cu unt și patru bezele cu ciocolată. Cu nasul înfundat, nu pea are gust mâncarea.

M-am mai băgat sub pătură, sperând să adorm, dar fără succes. Mi-am mai făcut un ceai și mi-am dat seama cât de mult mi-aș dori să fie ai mei acasă, acum. Să îmi zică soțul hai să-ți fac un ceai, și apoi o frecție. Copilul să mă mângâie sau să îmi facă o felicitare cu Mami, fă-te bine.

Lucruri pe care de obicei le iau de bune și care în viața de zi cu zi, nu par deosebite. Pastilele sunt bune pentru răceală, dar ceaiul făcut de altcineva pentru tine, este medicamentul care te vindecă de fapt.

Relațiile sunt vindecătoare. Asta am învățat în toții anii ăștia în care am studiat psihologia. Desigur că referința este la planul emoțional, dar vă zic prieteni, relațiile sunt vindecătoare și pentru durerile fizice. Îmbrățișările sunt anestezic iar grija celuilat pentru noi, este medicament de-a dreptul.

Și a fost așa de bine când au ajuns băieții acasă! Doar să-i știu în preajma mea și am simțit cum m-am mai înviorat puțin.

Să fiți iubiți și îngrijiți. Să iubiți și să îngrijiți la rândul vostru… Să fiți, uneori e suficient doar să fiți…

Photo by Spring Fed Images on Unsplash

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.