Oare bunicile se nasc bunici? Pesemne că așa trebuie să fie, căci a mea tocmai s-a dus iar eu alta nu mai găsesc acum…

3 noiembrie 2021
Postat de Mamă de Matei în Familia este cheia către fericire
2
Oare bunicile se nasc bunici? Pesemne că așa trebuie să fie, căci a mea tocmai s-a dus iar eu alta nu mai găsesc acum...

În ultima sâmbătă din octombrie, ceasurile își mută acele. Orele se întorc.

Ultima sâmbătă din octombrie, este cea mai lungă zi din an. Ziua are 25 de ore. Ultima noapte de sâmbătă din octombrie, este cea mai lungă noapte din an.

Cea mai lungă noapte din an, am petrecut-o printre oamenii care veneau să își ia rămas bun de la mamaie.

Mamaie m-a avut în grijă încă de la vârsta de la două luni. Pe atunci, mamele nu puteau rămâne prea mult timp acasă cu copiii.

Așa că am crescut pe câmp, sub umbra glugilor de coceni, atunci când mergeau la cules. Și sub umbra căruței atunci când mergeau la sapă.

Am crescut cu faină, mălai și zahăr din belșug, cu hambare pline. Pâinea nu se cumpăra de la magazin, se coceau turte acasă, pe plită. De acolo și rețeta de turte, de pe blog. Se fierbea și mămăligă, pe care după ce o răsturna pe un fund de lemn, o tăiam cu ața.

Cel mai mult îmi plăcea să cern mălaiul sau făina, ca să desenez apoi prin ele…

Am mânat cai, am așteptat vacile să vină de la păscut. Am și muls laptele, am băut spuma atunci când se umplea găleata de lapte.

Am hrănit păsări, am crescut puișori de găină, ce ieșeau din ouă iarna, pentru că o găină își clocea în secret, două trei ouă în pod.

Am alergat pe ulițe și am sărit în noroi. Am intrat în casă cu fața și mâinile înghețate. Am mers la colindat și am venit acasă cu nuci și mere.

Am ascultat povești atunci când nu puteam să adorm, în timp ce ochii-mi jucau după umbrele de pe tavan, umbrele focului din sobă. Am băut lapte bătut, am mâncat mămăligă și pâine, coapte pe plită.

M-am scăldat în gârlă, în aceeași apă în care se scăldau și caii. Și asta era zi de mare sărbătoare. M-am jucat în căpițe de fân, am curățat porumb, în timp ce șoricei îmi alergau pe sub picioare.

Am străbătut sate, în căruță, pe grămada de pepeni, în timp ce tataie îi vindea, din casă în casă. Plecam întotdeauna cu noaptea în cap, când stelele încă luminau cerul. Iar eu îl priveam, înfășurată în ilice și pulovere din lână. Eram friguroasă…

Luni a fost înmormântarea…
Oare bunicile se nasc bunici? Pesemne că așa trebuie să fie, căci a mea tocmai s-a dus iar eu alta nu mai găsesc acum...

Așa că duminică spre amiază, în timp ce oamenii își luau rămas bun, am mers în grădină, lângă nucul bătrân, ce sprijină casa. Am adunat din nucile căzute, le-am spart, și am mâncat pe furiș, cum făceam și altă dată, ca să nu ne prindă. Am mai fost o dată nepoată, în curtea bunicii mele, cât timp stăpâna casei încă nu a ieșit pe poartă. Au venit apoi și verii mei, au făcut același lucru, chiar dacă de data asta, nu a mai venit nimeni să ne certe. Mamaie dormea, în camera din față, în timp ce lumea povestea afară despre ce om bun a fost.

Oare bunicile se nasc bunici? Pesemne că așa trebuie să fie, căci a mea tocmai s-a dus iar eu alta nu mai găsesc acum...
Oare bunicile se nasc bunici? Pesemne că așa trebuie să fie, căci a mea tocmai s-a dus iar eu alta nu mai găsesc acum…

În cea mai lungă zi din an, mamaie s-a întâlnit cu tataie, după 21 de ani. Ce mai bucurie o fi fost în ceruri…

În cea mai lungă zi din an, am fost pentru ultima oară nepoata bunicii…

Dar chiar, oare bunicile se nasc bunici? Pesemne că așa trebuie să fie, căci a mea tocmai s-a dus iar eu alta nu mai găsesc acum…

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.