Pentru că fără toată tensiunea închisă înăuntrul tău, ai capul limpede pentru a te gândi, pentru găsirea de soluții.
Lăsați mamele să (se) plângă, să spună că aproape și-au ieșit din minți în timpul zilei, chiar dacă asta nu e cel mai mare rău din lume.
Lăsați mamele să se simtă vulnerabile, slăbite, chiar dacă este doar pentru câteva secunde. Nu suntem de piatră, suntem oameni și avem slăbiciuni.
Lăsați copiii să plângă, dacă îi doare. Lăsați-i să-și consume supărarea, să se ducă.
Gândiți-vă la supărare ca o la o furtună. Ce ar fi de preferat? O furtună sălbatică, nervoasă care să măture totul în cale? Sau ploi calde de vară? Sau ploi de toamnă, care ne liniștesc, pe care ascultându-le, adormim mai ceva ca bebelușii?
Poate că ceea ce mie mi se pare greu de dus, altora li se pare floare la ureche. Dar asta nu înseamnă că nu mă doare sau că nu mă copleșește.
Da, ar trebui să fim recunoscători în fiecare secundă că suntem sănătoși, dar asta nu înseamnă că nu ne putem găsi vulnerabili, preț de o secundă. Că nu putem cădea, că nu putem ceda.
Plângeți dacă vă vine. Plânsul este sănătos, plânsul descarcă nervii, descarcă tensiunea.
Nu ni se rezolvă problema dacă plângem. Dar nu pentru asta este plânsul.
Plânsul ne descarcă, plânsul ne face mai ușori, ne limpezește mintea.
Plânsul este ca un curcubeu. Chiar dacă ploaia nu s-a oprit încă, cerul se mai limpezește, și negura se risipește. Chiar dacă problema nu s-a rezolvat, mintea se mai limpezește, iar lucrurile nu mai sunt atât de gri.
Sursă foto copertă articol: Unsplash