Bine ați venit în căsuța mea virtuală.
Bine ați venit în căsuța mea virtuală. Bucuroasă de oaspeți Eu sunt Loredana și sunt mamă de Matei din 4 iulie 2015. Jobul meu de dinainte de a deveni mamă nu avea nici o legătură cu scrisul, din contră, era pură matematică și logică. Pasiunea pentru scris a existat din totdeauna, însă am început să aștern rânduri pe hârtie abia după ce am cunoscut emoțiile maternității. Matei a fost punctul de pornire pentru a mă reinventa, și în același timp pentru a deveni cine sunt cu adevărat focusăm asupra lor
Citește mai departe
Scriu pe telefon, cu o singură mână. Mâna stângă e blocată sub trupul tău, greu de acum. Petrecută fiind peste trunchiul tău, mâna mi-a amorțit. Dar nu e bai, din partea mea, poate să și cadă, că eu din brațe, nu te las.
Este liniște, și cald, și bine. Îți simt respirația ușoară și mă gândesc că probabil că nu voi reuși să îți ofer decât lucruri mărunte. O casă măruntă, cu activități mărunte, cu vacanțe mărunte. O viață măruntă.
Astăzi am povestit cum mi-am propus ca anul acesta să am mai mult curaj și mai multă încredere în mine. Și nu doar să îmi propun, chiar să o fac.
Așa că iată-mă în acest moment pe care l-am amânat de mult prea multe ori. Acum ori niciodată.
Am amânat pentru că nu am avut încredere în mine. Și curaj, desigur. Dar și pentru că m-am temut că nu voi fi înțeleasă, sau pentru că oamenii vor râde.
Să îți faci bilanț la final de an este în regulă. Să nu îți faci, nu este nicio problemă.
Să îți faci listă de rezoluții pentru anul care vine, este minunat. Să nu îți faci nicio listă, și să te ghidezi în funcție de moment, este iarăși în regulă.
Oamenii s-au descurcat bine secole întregi cu bilanțuri sau fără.
Am mai multe în minte pentru anul nou. Unele sunt doar continuarea firească a eforturilor depuse anul trecut. Anul trecut am terminat un master, apoi am aplicat la școala de formare, pe care o voi începe în februarie. Asta înseamnă că sunt cu încă un pas mai aproape spre a deveni psihoterapeut.
Ai devenit mamă. Și din ziua aia ai încercat tot posibilul să fii o mamă cât mai bună.
Ai citit, ai întrebat, te-ai îngrijorat, ai plâns, ai răsuflat ușurată. Ai luat decizii peste decizii.
Ai încercat, ai reușit și ai eșuat. Ai mers, ai alergat, te-ai împiedicat. Te-ai ridicat și ai luat-o de la capăt.
O vreme ai stat acasă. Apoi a trebuit să mergi la serviciu și inima s-a rupt în două. Sau din contră, să schimbi mediul a fost o gură de oxigen, neașteptat de revigorant.
Astăzi am dat peste niște filmulețe vechi în telefon. Matei foarte mic, Matei mic. Mânuțe pufoase, obrăjori și piciorușe dolofane, numai bune de pupat.
Acum, la șase ani jumate, îl alerg prin casă, ca să îl pup. Și îl auzi spunând: Mami, iar cu pupicei? Gata cu pupiceiiiii.
Șase ani jumătate s-au dus la fel ca șase clipiri… Nu realizăm cât de frumoasă a fost fiecare etapă decât după ce a trecut deja…