Bine ați venit în căsuța mea virtuală.
Bine ați venit în căsuța mea virtuală. Bucuroasă de oaspeți Eu sunt Loredana și sunt mamă de Matei din 4 iulie 2015. Jobul meu de dinainte de a deveni mamă nu avea nici o legătură cu scrisul, din contră, era pură matematică și logică. Pasiunea pentru scris a existat din totdeauna, însă am început să aștern rânduri pe hârtie abia după ce am cunoscut emoțiile maternității. Matei a fost punctul de pornire pentru a mă reinventa, și în același timp pentru a deveni cine sunt cu adevărat focusăm asupra lor
Citește mai departe
Zelensky este omul momentului, indiferent de ce părere are lumea despre el. Este omul către care se îndreaptă toate privirile și cele mai multe rugăciuni.
Este un om despre care nu am auzit prea multe, până acum trei zile. Dar este un om care ne-a învățat atât de multe în cele doar trei zile!
Este un om care nu are studii în domeniul politic. A studiat dreptul și până de curând s-a ocupat cu actoria. Un comediant 🙂
Zelensky, omul care ne-a arătat că rezistența, curajul și patriotismul sunt compatibile cu statutul de om politic. Și că toate astea nu sunt doar simple cuvinte din dicționar.
Ultimii doi ani au fost ca un carusel. Am trecut prin emoții diferite de la o zi la alta, de la o săptămână la alta.
Pandemia ne-a împărțit în mai multe tabere. Poate că ne-am despărțit de oameni pe care îi cunoșteam de foarte multă vreme. Poate am judecat și am arătat cu degetul. Poate nu am crezut sau poate că am crezut prea mult.
Un virus ne-a dezbinat, dar un rus ne-a unit.
Sufletul de român a strălucit încă o dată. O asemenea mobilizare nu a mai văzut de foarte multă vreme. Au ajuns ucrainieni în Polonia, Cehia, Germania, dar cel mai aproape a fost de ei România.
Ne gândeam noi că ar putea să mai urmeze ceva după doi ani de pandemie?
Poate la ceva bun, ne așteptam, asta da…
Ziua de astăzi a fost atât de grea, atât de încărcată și este abia prima zi… Și nici măcar nu se întâmplă la noi, ci lângă noi.
Mă doare sufletul pentru toți oamenii nevinovați care acum îndură frig, foame, teamă. La fel cum m-a durut și pentru cei care au fost victime fără voie în luptele dintre Israel și Palestina. La fel cum am plâns pentru copiii care s-au prăpădit în mare, pe când fugeau cu părinții lor din Siria.
Aseară, era zece și un sfert când M. aproape că adormise. Dintr-o dată, se trezește vorbind cu voce tare, de era să îmi sară inima de sperietură.
-Mami, am uitat, am uitat să îți spun ceva foarte super de astăzi!
M-am liniștit, ce bine că era vorba despre ceva de bine. Astfel că inima mi s-a așezat la locul ei, si am ascultat ce avea copilul să îmi povestească.
-Astăzi, la grădi, eu și A. (O colegă) am dansat dansul pe care tu și tati l-ați dansat atunci când v-ați căsătorit!
De fiecare dată începutul de an este, în meseria pe care o am acum, o mare de aglomerație. Dacă aș putea să fac câte trei lucruri deodată, probabil că aș reuși să scap teafără la final.
Dar cred că așa suntem noi, oamenii, în general.
Ne dorim să le facem pe toate cât mai repede. Să ne mulăm pe formele etaloanelor ca să fim acceptați, să răspundem corespunzător fiecărei situații. Cum cred alții că este corespunzător.
Suntem siguri că vom avea timp pentru toate lucrurile pe care le ratăm. Lasă că dormim la bătrânețe, lasă că iubim mai târziu, lasă că ne odihnim mai târziu.